Alexandru Rafila: Până la jumătatea acestui an veţi vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale

Alexandru Rafila: Până la jumătatea acestui an veţi vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni seară, că până la jumătatea acestui an se vor vedea lucrări efective la cele trei spitale regionale, de la Iaşi, Cluj şi Craiova, relatează News.ro. Spitalele au un termen de execuţie de patru ani.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat, luni seară, la Euronews, despre spitalele regionale şi a precizat că toate cele trei proiecte tehnice sunt realizate şi s-au efectuat procedurile de organizare de şantier şi supraveghere a lucrărilor. De asemenea, amenajarea efectivă a terenului va începe, cel mai probabil prima dată la Spitalul Craiova.

”Mă bucur că a fost recuperat decalajul, iniţial era un decalaj de circa şase luni, între Iaşi, Cluj şi Craiova, în sensul în care Craiova era puţin rămas în urmă. Craiova a recuperat pentru că nu au existat contestaţii (…) Până la jumătatea acestui an veţi vedea lucrări efective la cele trei spitale. Ele au un termen de execuţie de 48 de luni”, a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a mai spus că odată începute aceste investiţii vor fi finalizate.

Întrebat de ce România nu a fost în stare să construiască spitale în aceşti ani, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Cred că din acelaşi motiv pentru care nu am construit autostrăzi. Este exact acelaşi motiv. Ne-am blocat fie în achiziţiile de achiziţie publică, fie termenele care trebuiau respectate pentru utilizarea banilor europeni nu au fost respectate”.

În acest context, Alexandru Rafila a admis că ”probabil că am pierdut fonduri europene”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *