Alina Gorghiu: ANP a oferit garanții că Darius Vâlcov va beneficia de 4 metri pătrați în celulă

Alina Gorghiu: ANP a oferit garanții că Darius Vâlcov va beneficia de 4 metri pătrați în celulă

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat luni, 14 august, că Darius Vâlcov va beneficia la Rahova de o cameră de detenție cu un metru mai mare decât „media garanțiilor din jurisprudența CEDO și a CJUE”, în conformitate cu protocolul convenit cu partea italiană.

„După ce polițiile naționale italiană și română și-au făcut datoria, urmează să fie trimis în penitenciar (n.red. la închisoarea Rahova). În comunicarea cu instanțele din Italia, ANP-ul a oferit garanții că deținutul Darius Vâlcov, condamnatul Darius Vâlcov va beneficia de 4 metri pătrați în camera de detenție. Această garanție este peste media garanțiilor din jurisprudența CEDO și a CJUE, care înseamnă 3 metri pătrați”, a spus Alina Gorghiu într-o declarație de presă, după ce Vâlcov a fost adus în țară.

Ministrul Justiției a precizat că acum urmează procedura obișnuită în cazul oricărei persoane private de libertate în urma deciziei instanței.

Este vorba despre 21 de zile de carantină în Penitenciarul Rahova, iar Vâlcov va rămâne acolo „până la schimbarea regimului de executare în semideschis, când va părăsi Rahova și va merge în alt penitenciar, unde îi vor fi asigurați aceiași 4 metri pătrați în camera de detenție”, a mai spus Gorghiu.

Aeronava în care se afla Darius Vâlcov a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni în jurul orei 16.10. Fostul ministru PSD de Finanțe a fost adus din Italia sub escorta Poliției, încătușat, apoi a fost transportat la Penitenciarul Rahova. El are de executat o condamnare la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani în „Dosarul Tablourilor”.

Vâlcov are de ispășit o pedeapsă de 6 ani de închisoare

Fost ministru al finanţelor, Vâlcov a fost condamnat definitiv, pe 2 mai, de un complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă, la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Este vorba despre „Dosarul Tablourilor”, în care procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.

Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română pe 3 mai, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat. Pe 23 mai, Darius Vâlcov s-a predat în Italia.

Pe 20 iulie, Curtea de Apel din Napoli a aprobat solicitarea statului român de a-l preda pe fostul ministru de finanțe, dar decizia a fost atacată cu recurs. Recursul a fost respins marți, 8 august.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *