Ambasada Rusiei la Chişinău își suspendă temporar serviciile consulare, la câteva zile după expulzarea masivă de diplomaţi ruşi

Ambasada Rusiei la Chişinău își suspendă temporar serviciile consulare, la câteva zile după expulzarea masivă de diplomaţi ruşi

Ambasada Rusiei în Republica Moldova a anunţat că va înceta temporar să ofere programări pentru chestiuni consulare, în ceea ce oficialii moldoveni spun că este o situaţie legată de ordinul autorităţilor ţării de a reduce personalul diplomatic al Moscovei, relatează Reuters.

Un comunicat transmis sâmbătă seară de ambasadă anunţă că programările consulare vor fi suspendate începând cu data de 5 august “din motive tehnice”.

Decizia vine după ce Chişinăul a decis să reducă personalului de la ambasada rusă la 25 de persoane de la nivelul actual de peste 80, începând cu data de 15 august.

Guvernul prooccidental al Republicii Moldova a arătat că o astfel de măsură va stabili paritatea cu ambasada Moldovei la Moscova. “Ei nu sunt declaraţi persona non grata. Pur şi simplu li se cere să plece pentru a stabili paritatea”, a declarat reporterilor Igor Zaharov, secretarul de presă al Ministerului de Externe de la Chişinău.

Reducerea a fost ordonată după ce presa a relatat că pe acoperişul ambasadei ruse de la Chişinău sunt instalate 28 de antene care cel mai probabil sunt folosite la interceptări şi spionaj. Purtătoarea cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a promis că Moscova va lua măsuri de represalii care vor fi anunţate ulterior.

O mare parte din activitatea consulară a ambasadei ruse în Republica Moldova se referă la enclava separatistă pro-rusă din Transnistria, care s-a desprins din Moldova înainte de prăbuşirea regimului sovietic şi unde trăiesc 200.000 de posesori de paşapoarte ruseşti, notează Reuters.

Personalul ambasadei putea anterior să se deplaseze în Transnistrtia pentru a se ocupa de afacerile consulare, dar autorităţile din regiunea separatistă spun că reducerile de personal vor face ca acest aranjament să fie mult mai dificil.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *