Americanii calculează cât a costat operațiunea din bani publici pentru căutarea submersibilului de lângă Titanic

„Factura” este de cel puțin 1 milion de dolari, potrivit calculelor publicației Washington Post. Este doar partea armatei și, generic, statului american. Canadienii și francezii au contribuit și ei cu resurse semnificative pentru operațiunile de căutare.

Aproximativ 1,2 milioane de dolari, atât a investit până acum guvernul american în căutarea submersibilului Titan, arată estimările publicației Washington Post, care a discutat, între altele, cu un expert în bugetul apărării.

Cifra finală ar putea să o depășească pe cea presupusă inițial, a declarat Mark Cancian, consilier la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (think tank din State), care a realizat estimarea la cererea publicației. 

Un consorțiu internațional de nave, avioane și tehnologii avansate au explorat adâncurile Oceanului Atlantic pentru a găsi submersibilul pierdut lângă Titanic, la o adâncime de 4.000 de metri. Cei cinci pasageri de la bordul submersibilului și-au pierdut viața în urma a ceea ce ar fi fost „o implozie catastrofală”. 

Oficialii Gărzii de Coastă americane au declarat că specialiștii vor continua să cerceteze de la distanță resturile împrăștiate, scrie publicația. De asemenea, nu este clar dacă armata americană și cea canadiană vor lua parte la vreo operațiune de recuperare a ceea ce a mai rămas din Titan. 

„Sunt ore care au fost deja plătite”

Costurile complete și cine le va achita încă reprezintă o necunoscută și totul depinde de mai mulți factori. Pentru căutări au fost angajate companii private și nave de cercetare care transportau vehicule operate de la distanță, inclusiv cea care a găsit în cele din urmă submersibilul Titan. 

Nu este clar dacă guvernul american va plăti pentru acestea, dar este posibil, dacă Departamentul Apărării le-a trecut sub contract, a declarat Cancian, pentru Washington Post. 

„Oficialii americani spun că pregătesc estimări de costuri, dar au nevoie de timp pentru a ține cont de birocrație. Paza de Coastă, parte a Departamentului pentru Securitate Internă, a fost sprijinită de Marina și Forțele Aeriene, care sunt supravegheate de Departamentul Apărării”, mai notează publicația. 

Ca să plătească operațiunile de zbor, armata apelează la „fonduri alocate care sunt deja bugetate”, a declarat săptămâna aceasta generalul de brigadă Patrick Ryder, un purtător de cuvânt al Pentagonului. „Așadar, sunt ore care au fost deja plătite”, a mai afirmat acesta. 

În spațiul public s-a realizat o comparație privind bugetul cu cel folosit în timpul unui alt eveniment, din februarie, când Pentagonul a trimis avioane de luptă pentru a intercepta, escorta și, în cele din urmă, doborî un balon de supraveghere chinez, care ar fi încălcat spațiul aerian al SUA.

Trei rachete Sidewinder, arma folosită pentru doborârea balonului și a altor resturi aeriene observate în zilele care au urmat, reprezintă un cost similar cu ceea ce se crede că a fost cheltuit până acum pentru căutarea submersibilului Titan.

Submersibilul Titan care a dispărut într-o expediție la epava Titanicului. Foto: Profimedia

„Deviezi activitățile de la ceea ce era planificat pentru a face altceva”

Estimarea de peste 1 milion de dolari a lui Cancian, consilier la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, se bazează pe cheltuielile totale, a spus el, inclusiv combustibil, întreținerea și personalul despre care se crede că este implicat. El a spus că este o cifră legată de ceea ce a fost dezvăluit public despre activitatea de căutare și timpul de lucru. 

În timp ce operațiunea de căutare a submersibilului este finanțată cu bani deja prevăzuți în bugetul federal, armata americană își va asuma unele costuri neprevăzute, a mai spus Cancian, pentru că personalul și echipamentele au fost folosite într-un mod neprevăzut. S-ar putea să fi fost cheltuieli suplimentare sau de întreținere, dar și pentru piese de schimb. „Deviezi activitățile de la ceea ce era planificat pentru a face altceva”, a spus el.

Mikki Hastings, președintele Asociației Naționale pentru Căutare și Salvare, a declarat că imaginea totală a costurilor este neclară, deoarece operațiunea nu s-a încheiat încă.

„Este încă în desfășurare, așa că probabil nu vom auzi niciun total oficial pentru o vreme”, a spus acesta.

„Dacă un cetățean privat iese în larg, iar barca lui se scufundă, nu îi dăm lui nota de plată după aceea”

OceanGate, compania care a deținut Titan, nu va fi responsabilă pentru rambursarea guvernului, a declarat Paul Zukunft, care a condus Garda de Coastă din 2014 până în 2018. „Nu este diferit”, a spus el, „dacă un cetățean privat iese în larg, iar barca lui se scufundă. Noi ieșim și îl recuperăm. Nu îi dăm lui nota de plată după aceea”.

Până în prezent, o mare parte din costurile cunoscute pentru guvernul american provin din operațiunile de zbor. Trei avioane cargo C-17 au livrat echipamente din Buffalo, către porturile de pregătire din Newfoundland, au declarat oficialii. Aceste zboruri au costat aproximativ 491.000 de dolari dus-întors. 

Paza de Coastă și Garda Națională Aeriană din New York, care au contribuit cu aeronave pentru operațiunile de căutare deasupra Atlanticului, ar genera costuri de aproximativ 399.000 de dolari pentru zborul aeronavelor de căutare și salvare HC-130, a declarat Cancian, estimând orele de zbor și misiunile din rapoartele mass-media.

Paza de Coastă nu divulgă un cost pe zi de navigare, a precizat Cancian, dar a estimat că acesta este de 100.000 de dolari, pe baza datelor cunoscute despre o navă similară a Marinei. Sycamore a fost în larg cel puțin trei zile.

Canadienii nu fac speculații despre costuri

Guvernul canadian a trimis mai multe resurse în zona de căutare decât Statele Unite, având în vedere proximitatea Canadei de zona dispariției și de Titanic, precum și timpul necesar pentru trimiterea navelor. 

Oficialii canadieni, care ar putea ajunge să suporte o mare parte din cheltuielile totale ale căutării din această săptămână, au refuzat să speculeze asupra costurilor operațiunii.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *