Anamaria Prodan, cu ochii în lacrimi în fața Ilincăi Vandici: „Nu am făcut suficient pentru a-mi salva căsnicia cu Laurențiu Reghecampf”

Anamaria Prodan, cu ochii în lacrimi în fața Ilincăi Vandici: „Nu am făcut suficient pentru a-mi salva căsnicia cu Laurențiu Reghecampf”

Anamaria Prodan a vorbit cu ochii în lacrimi despre căsnicia pe care a avut-o cu Laurențiu Reghecampf. Impresara a fost invitată la podcastul Ilincăi Vandici.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit cu scandal, iar antrenorul avea o relație extraconjugală. Impresara consideră că fostul ei soț a pierdut mult pe plan profesional din această cauză, iar ea continuă să îi dea mesaje prin care îl încurajează să fie puternic.

„Rătăcirea asta l-a costat cariera și viața, nu ai cum să te trezești, ai adus un alt suflet pe lume, măcar de ăsta să ai grijă. Mă rog lui Dumnezeu să îi fie bine, și acum vorbim prin mesaje și îi spun «Ridică-te, ești numărul unu, poți!»

A pierdut finala în Azerbaidjan, «Laurențiu, ești numărul unu, nu există ca tine, trebuie să te ridici, nu mai ai voie să greșești! Ridică-te, poți, ești numărul unu!», asta îi spun, îi scriu. Și este. Crede-mă că toată viața mea am văzut potențial în fiecare”, a spus Anamaria Prodan, la podcastul Ilincăi Vandici.

„Eu am ținut de căsnicie cu dinții timp de 16 ani”

Anamaria Prodan a povestit că familia ei a început să se destrame în momentul în care mama ei, Ionela Prodan, s-a îmbolnăvit. Vedeta a fost foarte ocupată cu starea de sănătate a mamei sale încât nu s-a mai putut concentra asupra soțului ei.

„Eu am ținut de căsnicie cu dinții timp de 16 ani, de imperii construite, dar nimic nu e pentru totdeauna (…) În 16 ani m-am întors mereu, săptămânal, ziceam că nu fac bine ceva, greșesc undeva, trebuie să fac mai mult și m-am uitat pe mine. Te dai pe tine deoparte ca să ridici un om, misiunea mea a fost să salvez suflete, să le înalț (…)

„Consider că a fost și greșeala mea că probabil nu am făcut suficient pentru a-l salva și pentru a-mi salva căsnicia”

Eu am învățat copiii să nu lase lucrurile neterminate niciodată. Eu am lăsat ceva în urmă neterminat cu Laurențiu pentru că noi ne știam de tineri și am revenit peste 13 ani, povestea noastră a fost foarte frumoasă și m-am întors să termin! Consider că a fost și greșeala mea că probabil nu am făcut suficient pentru a-l salva și pentru a-mi salva căsnicia, întotdeauna e vina amândurora.

Nu am reușit, e o restanță acolo, poate dacă nu munceam atât de mult, poate puteam să îl țin, poate puteam să fac mai mult și nu cădea în lumea asta, dar iarăși mă gândesc… căsnicia nu trebuie să fie poliție. De disperare am făcut tot, de unde l-am luat eu pe Laurențiu, din liga a doua de pe nicăieri? Eu i-am zis că nimeni nu va crește cum a crescut el, așa am făcut!”, a continuat aceasta, potrivit playtech.ro.

Activează în lumea sportului, are mai multe afaceri cu bijuterii, criptomonede, parfumuri, în televiziune, iar acum Anamaria Prodan a anunțat că își face lansarea în lumea filmului. Filmează deja la Cluj pentru filmul „Complotul bonelor”, regizat de Iura Luncașu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *