Anca Serea și Adi Sînă au sărbătorit Paștele în doi. Ce destinație au ales și cum au reacționat cei mici

Anca Serea și Adi Sînă au sărbătorit Paștele în doi. Ce destinație au ales și cum au reacționat cei mici

Anca Serea și Adi Sînă au ales ca în acest an să se bucure de Paște departe de copii, dar și de țară. Au optat pentru o destinație de peste hotare, pe care o îndrăgesc și despre care spun că le-ar plăcea să le devină casă pe viitor.

Unde se bucură de Paște, departe de copii, Adrian Sînă și Anca Serea

Anca Serea și Adi Sînă au stârnit nemulțumiri prin demersul lor. Unul dintre cei șase copii nu a fost de acord ca părinții să se bucure de Învierea Domnului departe de el. În cele din urmă, a acceptat, dar i s-a promis și ceva la schimb.

Celebrii soți se bucură de Paști în Viena, oraș unde le-ar plăcea să se mute peste ani. Li se pare capitala Austriei foarte elegantă, liniștită și fără prea mult trafic, deși ne depășește la numărul de populație.

”Nu am plecat singură, am plecat cu Adi. Viena este orașul nostru de suflet din mai multe motive. Unul ar fi că este aproape de România, că este un oraș sigur, un oraș elegant, liniștit. Vorbeam cu Adi că aici nu este trafic, deși ne depășesc la populație.

Să știi că da (nr. să se mute în Viena), pentru Sara ar fi o variantă de facultate foarte bună, ca și oraș. Ne place foarte mult, de ce nu? Poate când o să înaintăm în vârstă și ne vom stabili prioritățile”, a declarat Anca Serea la Antena Stars, potrivit Spynews.

Moise nu a fost de acord cu vacanța părinților. Cum a fost convins

Totodată, îndrăgitul cuplu nu a plecat în Viena înainte de a lua parte la toate tradițiile Paștelui din România. Au asistat și la slujba de Înviere și au gustat din bucatele specifice Paștelui. Moise, mezinul familiei, s-a opus părinților când a aflat despre vacanța acestora.

Ca să-l înduplece pe Moise, Anca Serea și Adi Sînă i-au promis fiului lor o pereche de adidași pe care și-o dorește și mai multe jucării. De cum a auzit, Moise a fost foarte încântat de a petrece timp alături de bunici.

”A fost destul de greu, mai ales pentru Moise. Eu, inițial nici nu a vrut să merg pentru că Adi mi-a făcut o surpriză și el a avut un concert la Aiud și a insistat foarte mult să mergem.Nu am vrut să le spun planul nostru pentru că mi s-a părut puțin nepotrivit să-i lăsăm acasă de Paște.

I-am adunat pe toți, după ce a venit iepurașul, după ce am stat la masă, după ce am mers la biserică. Singurul care nu a fost de acord a fost Moise, care a fost supărat, dar după ce i-am spus că îi voi aduce adidașii lui preferați și jucării, a fost de acord. I-am lăsat cu mama pe toți.

Sara a plecat singură, pentru prima dată cu avionul în Basel, la o prietenă. Am fost supărată, emoționată și cu acest subiect. Ne întoarcem joi că este ziua lui Noah, face 12 ani”, a mai declarat Anca Serea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *