Andra, mesaj emoționant după ce fiica ei, Eva Măruță, a fost criticată: „Credeam că sunt pregătită pentru orice reacție”

Andra, mesaj emoționant după ce fiica ei, Eva Măruță, a fost criticată: „Credeam că sunt pregătită pentru orice reacție”

Andra a transmis un mesaj emoționant, după ce fiica ei și a lui Cătălin Măruță, Eva, a fost aspru criticată pentru rolul în primul ei film. „Tati Part-time” a stârnit numeroase comentarii în mediul online.

La doar 8 ani, Eva Măruță și-a făcut debutul în actorie și a jucat în primul ei film. „Tati Part-time” se află pe primul loc în box office-ul românesc. Încasările din prima săptămână de difuzare au fost de 4.220.824 de lei. Cu toate că filmul regizat de Letiția Roșculeț, după un scenariu scris în colaborare cu Matei Dima, a fost un real succes, mulți au ales să o critice pe Eva Măruță pentru rolul său.

După valul de comentarii negative, Andra și Cătălin Măruță au luat inițiativa de a-și apăra copilul, lucru care este perfect normal. Artista a vărsat și câteva lacrimi atunci când a citit un articolul în care fiica ei era apărată public.

„Timpul va demonstra dacă actoria este drumul ei”

Acum, pe pagina sa de Facebook, Andra a transmis un nou mesaj emoționant, unde a explicat că nu a fost pregătită pentru controversele iscate de filmul „Tati Part-time”. Cât despre cariera în actorie a fiicei sale, soția lui Cătălin Măruță a precizat că timpul va demonstra dacă acesta este drumul ei.

„Credeam că sunt pregătită pentru orice reacție stârnită de filmul «Tati Part-Time». Am auzit și am văzut multe în cariera mea de aproape 25 de ani. Dar a fost o avalanșă care m-a copleșit, un amestec de lucruri bune, dar și răutăți care m-au întristat. Ca mamă, cred ca toți copiii sunt minunați și merită șanse. Suntem foarte mândri de parcursul Evei în acest film. Este dovada că a învățat de la noi un lucru important: seriozitatea cu care trebuie să te implici în ceea ce îți propui. Ea mereu spune că este «primul» ei film. Timpul va demonstra dacă actoria este drumul ei”, a fost mesajul emoționant transmis de Andra.

Andra și Eva Măruță

„E un film privat, e un film în care o persoană privată a investit bani, unde și noi suntem acționari la acest film”

Distribuția filmului i-a avut în vedere încă de la început pe Eva și Alex Bogdan în roluri principale. Cătălin Măruță a declarat că este acționar al acestei producții.

„Mulțumim mult de tot pentru toate mesajele de susținere, pentru că în ultima perioadă, a luat totul, așa, o turnură la care nu te aștepți, oameni care au văzut filmul, oameni care sunt supărați, oameni care înjură.

Doamne, oameni buni! Hai să ne liniștim. E un film la cinematograf. Cine vrea să meargă îl vede, cine nu, nu îl vede. Punct. Am văzut azi un comentariu: «Dom’le, a dat Eva casting». În podcastul pe care l-am făcut aici cu Alex Bogdan, cu BRomania, cu Letiția Roșculeț, a explicat foarte clar. Scenariștii au scris un film cu Alex Bogdan în gând și cu Eva.

E un film privat, e un film în care o persoană privată a investit bani, unde și noi suntem acționari la acest film. Practic, așa a apărut filmul. Nu e nicio justificare, doar că voiam să vă spun. M-a întrebat cineva: «Alex Bogdan a dat casting? George Ivașcu de ce apare în film? Că puteau să fie alți actori». E un produs privat. Exact ca și cum voi vreți să faceți ceva și sunt banii voștri, investiția voastră, viziunea voastră.

Dacă reușiți să vă scoateți banii și să aibă succes, bine, dacă nu, iarăși bine. E un produs privat, exact cum avem aici, la podcast. Oameni pe care îi invită, în funcție de cum credem noi sau ce ne dorim noi. Ținem cont de și de ce ne spun oamenii. Vă mulțumim, sunt foarte multe mesaje, ăsta e adevărul. Mii de mesaje cu felicitări pentru Eva, pentru actorii din film”, a spus prezentatorul TV, pe live-ul de pe Facebook, citat de VIVA!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *