Andreea Mantea, atitudine nepotrivită față de fiul ei, David. „A treia zi deja a început să mă enerveze. Și mi-a fost ciudă pe mine”

Andreea Mantea, atitudine nepotrivită față de fiul ei, David. „A treia zi deja a început să mă enerveze. Și mi-a fost ciudă pe mine”

Andreea Mantea, în vârstă de 37 de ani, este mama unui băiat, David, în vârstă de 8 ani, pe care îl crește singură. Relația dintre ei este una strânsă și specială. Invitată la Fresh by Unica, prezentatoarea de la Kanal D a vorbit despre asemănarea incredibilă dintre ea și David. Vedeta a recunoscut că fiul ei era hotărât să fie un pisoi.

„Prima zi nu i-am dat atenție, a doua zi nu i-am dat atenție, a treia zi deja a început să mă enerveze. Și mi-a fost ciudă pe mine că n-am avut răbdarea necesară să-l înțeleg. M-am mâhnit pentru că mi-am adus aminte că eu ziceam că sunt un cal la 8 ani. Mă alintam mâncând iarbă. Aveam un cal care-mi plăcea foarte tare, Viorel. M-am supărat pe mine că nu mi-am înțeles copilul și că m-am enervat”, a povestit Andreea Mantea în interviu pentru Unica.

Andreea Mantea și fiul ei se aseamănă și prin pasiunea lor pentru lectură și felul în care simt intențiile ascunse ale celor din jur.

„Mă uit la el că adoptă aceeași atitudine. Unde simte omul curat, cu intenții bune, poate să-l apuce de ambii obraj, să-l tragă până nu mai poate. (…)

El simte din prima și eu nu mai pot de fericire. Este exact ca mine. Pe lângă cărțile pe care le ia de la bibliotecă, de la școală, și pe lângă cărțile pe care i le-am dat eu, el îmi fură mie cărți din bibliotecă și le găsesc la el în pat a doua zi de dimineață. Este identic. Are aceleași gânduri și se bucură la aceleași lucruri la care mă bucuram și eu. E fantastic”, a mai spus Andreea Mantea, pentru sursa citată.

Relația Andreei Mantea cu tatăl ei

Andreea Mantea a vorbit și despre tatăl ei, de la care ea și sora ei au învătat un lucru extrem de important, care le-a ajutat în viată.

„Mi se pare genial cum omul ăsta știe absolut orice, din orice domeniu. Ne-a fascinat treaba asta. Sora mea este la a nu știu câta facultate, eu n-am avut norocul, dar în singurătatea mea și în timpul meu liber îmi place să învăț cât mai multe lucruri.

Nu-mi era teamă de el, dar îmi era rușine să intru într-o discuție cu el și să nu știu să duc discuția mai departe. Ăsta este cel mai important lucru pe care l-am învățat de la el, să învăț”, a mai spus Andreea Mantea, pentru Unica.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *