Andreea Raicu, în costum de baie la 46 de ani. Toți au fost surprinși să vadă cum arată. „Am meditat și am mâncat sănătos”

Andreea Raicu, în costum de baie la 46 de ani. Toți au fost surprinși să vadă cum arată. „Am meditat și am mâncat sănătos”

Andreea Raicu, în vârstă de 46 de ani, și-a surprins fanii cu imaginile postate din vacanță. Vedeta s-a relaxat zilele acestea în Corfu, Grecia și a împărtășit internauților experiența ei.

Andreea Raicu a transmis și un mesaj pe contul de socializare, după ce a primit zeci de mesaje din partea celor care o urmăresc.

„Sunt vacanțe în care îmi place să stau, pur și simplu, fără să fac nimic, doar să mă odihnesc, să nu am niciun plan. Acesta este modul în care îmi încarc bateriile. Așa a fost și această perioadă. Am stat la plajă, am dormit, am citit, am făcut sport, am meditat și am mâncat sănătos și gustos.

Nu, ultima parte nu a fost o corvoadă, pentru că de când am citit Revoluția Glucozei, mi-a devenit mai ușor să nu ciugulesc (ceea ce uneori mi se pare dificil). Cu o salată înainte de fiecare masă, totul se schimbă. Ar trebui să încerci.

Și, cel mai important, nu am lucrat DELOC! Aveam nevoie de asta. Sunt curioasă cât îți ia ție să te deconectezi și să stai pur și simplu fără să faci nimic”, a scris Andreea Raicu, în mediul online.

Ce spune Andreea Raicu despre o relație sentimentală

În ultimii ani, Andreea Raicu și-a ținut viața personală departe de ochii curioșilor. A fost atât de discretă, încă nimeni nu a mai văzut-o de multă vreme la brațul vreunui iubit. Andreea a explicat ce crede ea despre relațiile sentimentale.

„De ce crezi că dacă ai o relație sentimentală ești împlinit? Eu cunosc foarte mulți oameni care sunt în relații sentimentale, dar care nu sunt împliniți. Cred că împlinirea vine din interior mai întâi, după care, orice relație pe care o ai este un bonus de care e important să te bucuri”, a mai spus fosta prezentatoare TV.

În cadrul interviului, Andreea Raicu a dezvăluit ce face în fiecare dimineață. „Dimineața după ce mă trezesc meditez și îmi încep ziua într-un ritm mai puțin alert, pentru că felul în care îmi încep ziua îmi va ghida felul în care va fi ziua mea și nu mă uit la telefon. Deci am spus: meditez, nu mă uit la telefon, fac sport uneori. Dacă am timp și citesc un pic și îmi programez toată ziua pe care urmează să o am”, a spus vedeta.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *