Andrei Baciu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul vaccinurilor

Andrei Baciu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul vaccinurilor

Procurorii arată că și Andrei Baciu, care ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, a săvârșit aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar pentru el nu a fost cerută ridicarea imunității, pentru că el nu beneficiază de ea, arată referatul DNA citat pe surse de G4Media.

Totodată, în referat apare și numele lui Nelu Tătaru, ministrul sănătății în Guvernul Ludovic Orban, care și el ar fi cumpărat vaccinuri în surplus.

Totuși, în cazul lui Tătaru procurorii nu au indicat comiterea vreunei fapte penale, arătând că „la acel moment exista un anumit grad de incertitudine cu privire la posibilitatea ca toate vaccinurile din portofoliu să fie autorizate”.

Referatul arată că toate dozele de vaccin „acceptate” începând cu luna februarie a anului 2021 către Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Andrei Baciu, începând cu luna februarie 2021, au fost în surplus, în condițiile în care România acceptase deja până la acel moment 37.588.366 doze, din care 33.328.096 doze de către Tătaru Nelu și 4.260.270 dozele opționale Pfizer acceptate de către ministrul sănătății Voiculescu Vlad Vasile în decembrie 2020.

Florin Cîțu, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, vizați de DNA

DNA a solicitat joi, 23 noiembrie, Senatului şi Preşedinţiei, ridicarea imunității fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, şi a foştilor miniştri ai sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR.

Procurorii i-au acuzat de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv, complicitatea”.

Procurorii anticorupție au precizat că în perioada ianuarie-mai 2021, adică în pandemie, au fost cumpărate peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față cele necesare, iar prejudiciul depășește un miliard de euro, la care se adaugă TVA.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *