Andrei Pleșu, despre una dintre problemele învățământului românesc: „Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație”

Andrei Pleșu, despre una dintre problemele învățământului românesc: „Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație”

Fost ministru al culturii, scriitor și eseist, Andrei Pleșu se arată decepționat de nivelul educației din România, într-un interviu acordat publicației Spotmedia. „Când văd acum cum arată profesorii și elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg“, spune scriitorul.

În interviul publicat de jurnalista Magda Grădinaru vineri, 29 septembrie, Andrei Pleșu vorbește, între altele, despre pendularea între a scrie pentru un public mai larg și a scrie pentru unul mai degrabă elitist, despre tipurile de cultură de care s-a uitat sau despre „pauza finală” pe care scriitorul a decis să o ia atunci când s-a retras din a mai aborda temele alerte de pe agenda publică.

Intelectualul greșește, așadar, orice ar face, iar eu am vârsta când pot să îmi permit o pauză finală.

Andrei Pleșu, scriitor, filozof:

Discuția a avut la bază două volume recent reeditate la Editura Humanitas, „Capodopere în dialog” și „Ochiul și lucrurile”.

Tinerii nu-l mai caută pe „maestru”

La zeci de ani după terminarea liceului Spiru Haret din București și după absolvirea cu 10 a Bacalaureatului, scriitorul se arată îngrijorat de schimbările care s-au petrecut de-a lungul timpului: „Eu am făcut un liceu din București care a fost, din punctul meu de vedere, formidabil, liceul Spiru Haret, care avea profesori de nivel universitar […] Când văd acum cum arată profesorii și elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg”.

„Acum, tendința tineretului nu mai e una de căutare a unui model, este mai curând una de contestare”, explică Andrei Pleșu diferențele dintre generații, unde cea tânără nu-l mai caută pe „maestru”, modelul de la care să învețe așa cum o făcea filozoful în formarea sa.

„Există o vigoare și o autonomie de generație, care nu mai lasă loc pentru imitarea unor modele, ci mai curând pentru distanțare, pentru autonomie personală. Nu cred că este un episod fericit, dar asta este istoria și poate va duce și asta la o noutate”, explică acesta în interviul pentru Spotmedia.

Elevul fără obligații, fără aspirații

Fost ministru al Culturii în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile, scriitorul Andrei Pleșu se arată dezamăgit și intrigat de modelul educației de astăzi: elevul, spune el, să n-aibă nicio obligație, nicio aspirație.

Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație. Să stea cuminte acolo și să facă ce vrea el, fiindcă așa se formează un om cu adevărat independent. Nu trebuie să învețe, să știe, să ajungă la competențe.

Andrei Pleșu, filozof și scriitor:

„Un ministrul finlandez a spus că trebuie să facem o reformă, în așa fel încât copiii să meargă la școală ca să se joace”

Andrei Pleșu nu se rezumă doar la nivelul țării noastre în ceea ce privește tendința de menajare a elevilor: „Este și o tendință globală, un ministru finlandez a spus că trebuie să facem o reformă, în așa fel încât copiii să meargă la școală ca să se joace, să nu mai meargă crispați ca să ia note și să aibă concurență. Trebuie să meargă așa cum se duc la joacă. L-am întrebat pe cel care-mi explica asta: și atunci când vor să se joace, unde se mai duc?”. 

Filozoful dă și un exemplu care să arate că noile generații nu mai caută modele în marile personalități ale culturii românești: câțiva studenți la Facultatea de Filologie, întrebați de un reporter despre poeți. Răspunsurile lor îl fac pe Andrei Plesu să conchidă: „cam aici suntem, deocamdată”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *