Angajata MApN și-a chinuit fiica de doar 2 luni

RMAG news

O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce şi-ar fi bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni. Copilașul a fost transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână.

„La data de 14.04.2024, procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatei C.V.A. – cadru militar, cercetată sub aspectul comiterii unei infracţiuni de violenţă în familie. Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei C.V.A. constă în aceea că, la data de 11.04.2024, în timp ce se afla singură cu fiica sa minoră, C.E.I., în vârstă de 2 (două) luni la adresa de domiciliu, i-a provocat în mod voluntar acesteia leziuni traumatice constând în traumatism cranio-cerebral în condiţii neprecizate, fractură os parietal bilateral, traumatism toracic – fracturi arcuri costale de la C3 la C8 bilateral, fractură cu deplasare humerus drept, fractură mână dreaptă, escoriaţie facială şi lateralo-cervicale bilaterale, escoriaţie umăr stâng. Leziunile au fost evaluate preliminar de către un medic legist din cadrul SML Prahova ca necesitând 40-50 zile îngrijiri medicale în absenţa complicaţiilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

The post Angajata MApN și-a chinuit fiica de doar 2 luni appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *