Angajați ai Poștei Române intră în grevă de luni. Conducerea companiei, mesaj pentru pensionari (FOTO)

Angajați ai Poștei Române intră în grevă de luni. Conducerea companiei, mesaj pentru pensionari (FOTO)

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) anunță că mai mulți angajați ai Poștei Române vor intra în grevă de luni, 1 aprilie, deoarece conducerea companiei nu a acceptat majorarea cu 400 de lei a salariilor și nici creșterea sporului de loialitate. SLPR mai acuză că șefii Poștei au răspuns acestor revendicări „prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companie”.

De cealaltă parte, conducerea Poștei Române susține că doar circa 20% din angajați vor fi în grevă, că activitatea nu va fi afectată, iar pensionarii își vor primi pensiile la timp. Aceasta mai afirmă că au fost puse la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă

 

Mai mulți angajați ai Poștei Române intră în grevă

 

„Este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. Astăzi, după primirea informaţiilor şi când ştim de la guvernanţi că salariul minim va deveni din luna iulie 2024, 3.700 de lei, vedem cât de gravă este situaţia în realitate. 18 mii dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Aceasta este nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00:00!”, a transmis Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, într-un comunicat citat de Agerpres.

SLPR mai acuză conducerea Poștei Române că a răspuns revendicărilor salariaților „prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea în luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă”.

„Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, a mai transmis Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, care și-a exprimat, totodată, disponibilitatea de a negocia și pe parcursul grevei.

 

Conducerea Poștei Române, reacție la anunțul privind greva angajaților

 

De partea cealaltă, conducerea Poștei Române spune că au fost puse la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă. De asemenea, aceasta acuză la rândul ei SLPR că nu a fost deschisă negocierilor.

„Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs. Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Îi asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul”, se subliniază în comunicat.

Conducerea Poștei mai spune că 80% din angajați continuă lucrul și doar circa 20% intră în grevă.

„Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

De asemenea, și reprezentanții companiei spun că sunt dispuși la negocieri pentru a pune capăt conflictului colectiv de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *