Anisia Gafton a spus adevărul despre operația la nas, după ce a fost aspru criticată. „Acesta nu este rezultatul final”

Anisia Gafton a spus adevărul despre operația la nas, după ce a fost aspru criticată. „Acesta nu este rezultatul final”

Actrița Anisia Gafton a suferit recent o operație la nas, iar rezultatul este unul spectaculos, pentru că vedeta este aproape de nerecunoscut. Însă, mulți au criticat-o pentru decizia ei, spunând că noul nas nu o avantajează. Astfel că, aceasta a explicat în mediul online, care este motivul pentru care a avut nevoie de aceast intervenție.

„Asta sunt eu, fără filtru. Voiam să lămuresc câteva aspecte. Pentru că sunt o persoană sinceră și asumată, am ales să fac public faptul că mi-am făcut o operație de deviație de sept, operație pe care trebuia să mi-o fac în urmă cu ani buni în urmă, în ultima vreme s-a complicat cu nara stângă. Nu mai respiram deloc, iar pe lângă asta am ales să fac o schimbare estetică, schimbare de care eu sunt foarte mulțumită.

Consider că mă întinerește câțiva ani, în ciuda părerilor unora sau altora. N-ai cum să mulțumești pe toată lumea, așa că mergem mai departe.

Această operație de sept, cu operația estetică au mers mână în mână. Gândiți-vă invers, dacă-mi făceam doar operația estetică ce se întâmpla cu interiorul meu, adică afară frumos și înăuntru stricat, ca și cum ai avea o mașină frumoasă și înăuntru când intri are motor de trabant.

E ca și cum afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul, afară o casă frumoasă și înăuntru șantier. De aceea s-a împletit foarte bine sănătatea cu esteticul. Acesta nu este rezultatul final. Rezultatul final al operației se va vedea abia peste 6 luni sau un an”, a transmis Anisia Gafton pe Instagram, potrivit Click.

Anisia nu vrea să facă public numele medicului care a operat-o. „Pe lângă asta, nu există nicio conspirație. Nu au coborât OZN-urile și mi-au luat mintea și m-am gândit eu să fac strategie de marketing, să nu zic numele doctorului ca după nu știu câte luni să fac o scenă și să iasă din joben numele medicului. Am plătit pentru serviciile medicului, simplu.

Nu vreau să spun numele medicului pentru că nu are nevoie de reclamă. Dacă vreți să știți cu adevărat numele medicului, atunci puteți să îmi dați mesaj în privat și o să vă răspund așa cum cred că este corect”, a mai spus Anisia Gafton.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *