ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se schimbă radical

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se schimbă radical

 

În Banat, intervalul va fi caracterizat de o vreme schimbătoare. În prima zi, media regională a maximelor va fi de 6 grade, iar a celor minime de la -1 grad la zero grade, apoi va urma o zi mai rece, în care maximele nu vor mai trece de 2 – 3 grade, iar minimele vor fi în medie de -6 grade. Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creştere la peste 10 grade atemperaturilor maxime şi la o medie de 2 – 5 grade pentru valorile minime. Vremea se va răci în perioada 19 – 22 ianuarie, când vor fi maxime în jurul a 2 grade şi minime între -7 şi -4 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 6 – 8 grade, iar cele minime de la -2 la zero grade. Temporar, vor fi precipitaţii în prima zi a intervalului, în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Crişana, în primele două zile ale intervalului de prognoză, media regională a maximelor va fi de până la 3 grade, iar a celor minime mai scăzută în a doua noapte, când vor fi temperaturi de până la -8 grade. La jumătatea acestei săptămâni, valorile termice maxime vor creşte la peste 10 grade (pe 18 ianuarie), în timp ce minimele vor înregistra o medie de 2 – 5 grade. Ulterior, în perioada 19 – 20 ianuarie, vremea se va răci, când vor fi maxime de 1 – 2 grade şi minime între -8 şi -5 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel temperaturile maxime vor atinge o medie regională de 5 – 6 grade, iar minimele se vor situa în jurul a -2 grade. Vor fi precipitaţii la începutul săptămânii, în perioada 18 – 20 ianuarie şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Transilvania, media regională a maximelor va fi de 5 grade, în prima zi, iar a celor minime de la -2 la zero grade, după care va urma o răcire de scurtă durată în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, local va fi ger cu o medie a minimelor de -8 grade. Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creştere a temperaturilor maxime până la o medie de 7 – 8 grade şi minime ce vor deveni uşor pozitive în dimineaţa zilei de vineri (19 ianuarie). Vremea se va răci din nou, iar în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va oscila între -2 şi zero grade, în timp ce minimele vor coborî până la -12 grade. După această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că pe timpul zilelor sunt estimate maxime de 2 – 4 grade, iar noaptea valori în general între -5 şi -3 grade. Temporar, vor fi precipitaţii la începutul intervalului, în 19 şi 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Maramureş, vor fi variaţii termice de la o zi la alta. În prima zi. media regională a maximelor va fi de 3 – 4 grade, iar a celor minime de la -3 grade la -1 grad, după care va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 2 grade. În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, minimele vor scădea spre -8 grade. Pe data de 18 ianuarie, vremea se va încălzi semnificativ, astfel încât sunt posibile maxime termice de 7 – 8 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 2 – 3 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de -1 grad, cel mult zero grade, în timp ce minimele vor oscila între -10 şi -8 grade. După această perioadă este probabilă o nouă încălzire, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 3 – 4 grade, în timp ce minimele vor ajunge la -4 grade. În zilele de 15 şi 16 ianuarie şi din nou în perioada 18 – 20 ianuarie, cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie, vor exista condiţii de apariţie a precipitaţiilor.

În Moldova, luni, media regională a maximelor va fi de 3 – 4 grade, iar a celor minime de la -3 grade la -1 grad, apoi va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai depăşi 2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie minimele vor scădea spre -8 grade. Pe 18 ianuarie, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că sunt posibile maxime termice de 5 – 7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de până la 2 grade. Perioada 20 – 23 ianuarie va fi mai rece, cu maxime termice în jurul a -2 grade şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -10 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după data de 24 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi de 4 – 5 grade, iar a celor minime între -3 şi -2 grade. Temporar, vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie şi din nou în perioada 18 – 20 ianuarie şi cu o probabilitate destul de ridicată după 23 ianuarie.

În Dobrogea, în prima zi a intervalului, media maximelor va fi de 8 – 9 grade, iar cea a minimelor de 2 – 3 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci şi se vor înregistra medii ale valorilor diurne de 6 – 7 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -4 grade. Pe data de 18 ianuarie vremea se va încălzi semnificativ şi sunt posibile maxime termice de 11 – 12 grade. În noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 5 – 6 grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a un grad şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -6 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 6 – 8 grade, iar a celor minime între -2 şi zero grade. Se vor semnala precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, cu o probabilitate mai mare în jurul datei de 20 ianuarie.

În Muntenia, pe parcursul zilei de luni, media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar minimele vor oscila între -1 grad şi zero grade. Pentru scurt timp, vremea se va răci şi se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de 5 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -6 grade. Pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii şi astfel vor fi posibile maxime termice de 9 – 10 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de 0 – 2 grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a un grad şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -8 grade. O nouă încălzire a vremii este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8 – 9 grade, iar a celor minime între -2 grade şi -1 grad. Temporar, vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, o probabilitate mai mare va apărea în jurul datei de 20 ianuarie.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, media maximelor va oscila între 4 şi 6 grade, în timp ce minimele, cu variaţii mari de la o noapte la alta, se vor încadra între -7 grade şi -1 grad. Pe data de 18 ianuarie, vremea se va încălzi şi vor fi posibile maxime termice de 6 – 7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de la -1 grad la zero grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a 1 grad, respectiv minime ce pot scădea spre o medie regională de -8 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8 – 10 grade, iar a celor minime de cel mult zero grade. Vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, precum şi în intervalul 19 – 21 ianuarie.

La munte, în prima zi a acestei săptămâni, media maximelor se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea a minimelor de până la -9 grade. Pentru scurt timp, ulterior, vremea se va răci şi se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de -8 grade. În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, valorile nocturne vor scădea spre -12 grade, dar pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii. Astfel, vor fi posibile maxime termice de 3 – 4 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime ce pot ajunge la 1 grad. În perioada 20 – 22 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a -8 grade şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -13 grade. O nouă încălzire a regimului termic este posibilă după 23 ianuarie, când media maximelor va ajunge la 1 grad, iar minimele la -5 grade. Precipitaţii sunt prognozate pe aproape tot parcursul intervalului, dar cu probabilitate mai mare în ziua de 16 ianuarie, apoi în jurul datei de 19 ianuarie şi după 24 ianuarie. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *