„Anomalia” descoperită de PNL la reclamele TV. Liberalii acuză că există publicitate la jocurile de noroc în emisiunile pentru copii 

„Anomalia” descoperită de PNL la reclamele TV. Liberalii acuză că există publicitate la jocurile de noroc în emisiunile pentru copii 

Liberalii susțin că a apărut o anomalie în ultima perioadă cu publicitatea la jocurile de noroc, inclusiv în emisiunile pentru copii, și propun un amendament care să le interzică. Inițiatorii nu precizează însă despre ce emisiune este vorba. 

„Emisiuni televizate difuzate la ore care, în mod evident, sunt în afara orelor destinate programelor pentru copii apar ca fiind susținute, sponsorizate de operatori din domeniul jocurilor de noroc”, a declarat, marți, Gabriel Andronache, liderul grupului PNL din Camera Deputaților. Acesta nu a specificat emisiunea la care face referire. 

Liberalii nu au depus un proiect nou, iar intervenția grupului PNL se face asupra unui proiect USR privind modificarea legii audiovizualului. Proiectul Uniunii prevede că difuzarea emisiunilor pentru copii poate fi întreruptă de publicitate televizată o singură dată la 30 de minute, dacă programul depășește jumătate de oră.

USR propunea ca într-o oră de emisie pentru copii să existe doar 12 minute de publicitate. Inițiativa a fost respinsă de Senat și se află în prezent la Comisia de Cultură din Camera Deputaților.

Amendamentul liberalilor intervine însă într-o altă direcție:

În cadrul programelor televizate pentru copii este interzisă sponsorizarea acestora de către operatorii din domeniul jocurilor de noroc sau publicitatea la jocurile de noroc, inclusiv cele online, la băuturile energizante sau la cele alcoolice, la produsele din tutun, implicit vaping, cât și alte tipuri de publicitate care dăunează dezvoltării fizice sau morale a minorilor .„Considerăm că trebuie să intervenim ca legiuitori în materia aceasta din cauza faptului că apar din ce în ce mai des astfel de situații în programele de televiziune care se adresează copiilor”, a susținut deputatul Andronache.

Proiectul USR se află în faza de raport suplimentar la Comisia de Cultură din Cameră, iar dacă este votat amendamentul PNL, inițiativa va ajunge la vot final în plenul deputaților. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *