ANPC a amendat Orange cu 150.000 de lei și a decis încetarea practicii comerciale înşelătoare – Nereguli grave în serviciile pentru clienți

ANPC a amendat Orange cu 150.000 de lei și a decis încetarea practicii comerciale înşelătoare – Nereguli grave în serviciile pentru clienți

 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naţionale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă şi comunicaţii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu.

Inspectorii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înşelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 846/1.11.2023, potrivit comunicatului oficial citat de agerpres.ro.

Sancțiunile au fost date în urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoţionale, asigurării de bunuri, acesorii şi câte 10 contracte semnate de catre consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, şi a deficienţelor constatate.

Printre abaterile de la legislaţia în vigoare întâlnite în timpul acţiunii de control a inspectorilor ANPC se numără:

– Promovarea către public a preţurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare;

– Comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanţe de preţ între cel promovat şi cel calculat conform scadenţarului de rate;

– Rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depăşirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omiţându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat. Lipsa menţionării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situaţii, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaste ce documente trebuie sa prezinte;

– Soluţionarea reclamaţiilor primite de la clienţi pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depăşeşte termenul legal de cercetare a reclamaţiilor, de 30 de zile.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *