Apartamentele din România, cele mai ieftine din Europa. Cifrele care îți arată realitatea pieței imobiliare de la noi

RMAG news

România se remarcă ca având una dintre cele mai accesibile piețe imobiliare din jumătatea de est a Europei, potrivit unei analize ample privind piața imobiliară.

Acest lucru se datorează în mare parte prețurilor relativ mici la locuințe în comparație cu salariul mediu net lunar.

Cum stăm cu apartamentele în România

Într-un clasament al accesibilității la achiziționarea unei locuințe, România se plasează la mijlocul listei în Uniunea Europeană, având un indice de accesibilitate de 1,44, situându-se la egalitate cu Bulgaria și înaintea Ungariei.

Salariul mediu net lunar în România este de aproximativ 977 de euro, în timp ce prețul mediu pe metru pătrat pentru locuințe în afara zonelor centrale din mediul urban este de circa 1.409 euro.

Aceste cifre indică faptul că, în ciuda unor cheltuieli relativ mici pentru achiziționarea unei locuințe, românii se confruntă cu costuri semnificative la utilități și cheltuieli uzuale.

Facturile ne cocoșează

În ceea ce privește ușurința de a plăti facturile la utilități, România se situează pe locul 20 din 27 în Uniunea Europeană. Costurile pentru energie electrică și gaze naturale sunt printre cele mai mari din UE, ceea ce duce la dificultăți pentru mulți români în a-și acoperi aceste cheltuieli.

Cu toate acestea, țara noastră se numără printre cele mai scumpe țări europene în ceea ce privește costurile uzuale, cum ar fi cheltuielile cu alimentele, mesele la restaurant sau cumpărarea de bunuri.

Costurile uzuale ajung la echivalentul a aproximativ 585 de euro pe lună pentru o persoană care locuiește singură, ceea ce reprezintă o povară semnificativă în contextul salariului mediu net, menționat anterior.

Deși țara noastră oferă oportunități accesibile pentru achiziționarea unei locuințe, locuitorii se confruntă cu dificultăți în gestionarea costurilor de trai zilnice și utilități, reflectând o realitate complexă și diversificată a pieței imobiliare și a nivelului de trai în țară.

Așadar, se poate spune că România este, fără dar și poate, țara contrastelor. Pe de-o parte avem printre cele mai ieftine apartamente, pe de altă parte, nu avem bani ca să le întreținem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *