Aproape 70% din carnea de porc este de la străini. Topul alimentelor importate și țările de unde le aducem

Aproape 70% din carnea de porc este de la străini. Topul alimentelor importate și țările de unde le aducem

INS a anunțat marți că în primele 8 luni ale anului trecut au fost exportate mărfuri în valoare de peste 62 de miliarde de euro, în timp ce importurile s-au ridicat la peste 80 de miliarde de euro.  

Potrivit datelor statistice, România importă cel mai mult din Germania, de unde achiziționează produse lactate, ouă, miere, carne și organe comestibile, fructe, cereale, produse de patiserie și cacao. De asemenea, în ultimii ani, importurile din Italia au crescut, fiind aduse uleiuri minerale, tutun, produse din făină sau patiserie, lapte și cafea.

Marcel Boloș, anunț îngrijorător: Rectificarea pe venituri nu prea are cum să fie pozitivă – Care este motivul

Din Bulgaria sunt importate băturile alcoolice și cele non-alcoolice. iar din Ungaria sunt aduse produse din carne, oțetul, sucuri, alcool, lactate, miere, cereale, zahăr.

Polonia este una dintre țările din care România importă cantități semnificative de produse. Printre acestea se numără carne, cu accent pe cea de vită și pui, lactate, miere, ouă, făină și fructe și legume. 

Conform datelor statistice, în România, importurile de alimente, băuturi și tutun au înregistrat o creștere de peste 13% (totalizând aproape un miliard de euro lunar), în timp ce importurile de uleiuri și grăsimi au înregistrat o scădere de peste 30%.

Răsturnare de situație în dosarul olimpicei drogate și violate. Fata nu ar fi fost singura victimă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *