Apropiații lui Elon Musk, îngrijorați că acesta ar consuma droguri – De la ce a pornit totul

Apropiații lui Elon Musk, îngrijorați că acesta ar consuma droguri – De la ce a pornit totul

Directorii de la companiile lui Elon Musk sunt îngrijorați că miliardarul ar consuma droguri. Iar asta după ce fondatorul SpaceX a sosit cu aproape o oră întârziere la o ședință cu toți angajații și a divagat de la subiectele importante timp de 15 minute, înainte ca ședința să fie preluată de președintele producătorului de nave spațiale. Unul dintre acționarii majoritari ai lui Musk crede că obiceiurile miliardarului ar putea dăuna grav companiilor. 

Încă din 2018, Musk a intrat în atenția publică după ce a fost surprins fumând cannabis în emisiunea lui Joe Rogan.

Consumul de droguri al lui Elon Musk se află în prezent în centrul unei ample anchete a publicației americane Wall Street Journal, care detaliază modul în care directorii de la mai multe companii ale miliardarului s-au luptat să gestioneze consumul de substanțe și comportamentul neadecvat al acestuia.

LSD, cocaină, ecstasy și ketamină sunt doar câteva dintre substanțele pe care miliardarul le-ar consuma pentru a trata depresia. Cu toate acestea, în ultimii ani, mai mulți membri ai consiliului de administrație de la Tesla și SpaceX s-au plâns că acțiunile lui Musk ar putea avea consecințe majore atât pentru sănătatea sa, cât și pentru imperiul de afaceri pe care îl conduce. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *