Argentina, în pragul celei mai grave epidemii de febră dengue, se luptă cu penuria de insecticide

Argentina, în pragul celei mai grave epidemii de febră dengue, se luptă cu penuria de insecticide

Argentina se confruntă cu o penurie de insecticide, în timp ce țara se pregătește pentru cel mai grav sezon de febră dengue din istoria sa, relatează BBC. Virusul, care este transmis de țânțari, poate fi mortal sau poate provoca boli grave.

Deși a fost dezvoltat un vaccin pentru febra dengue, lansarea acestuia este de durată, iar majoritatea oamenilor se bazează încă pe măsuri preventive pentru a evita virusul. Locuitorii raportează însă că este aproape imposibil să cumpere repelenți.

Multe supermarketuri și farmacii au afișat pancarte cu „fără repelent”, iar în puținele locuri în care acesta mai este disponibil, în special online, prețurile sunt astronomice.

Guvernul a atribuit problema unui „blocaj” care va fi corectat în zilele următoare.

Dar mulți cetățeni, în special în capitala Buenos Aires, sunt temători, în condițiile în care sute de mii de argentinieni au fost deja infectați.

Ministerul Sănătății: O „problemă între cerere și ofertă”

În luna martie a început să se observe o penurie de repelenți. Surse de la una dintre companiile care produc repelenți în țară au declarat pentru BBC Mundo că lipsa se datorează unei erori de prognoză și că fabricarea produsului durează luni de zile.

Ministrul Sănătății, Mario Russo, a declarat pentru Radio Continental că este vorba de o „problemă între cerere și ofertă”. Guvernul a pus lipsa de insecticide pe seama unor constrângeri care perturbă fluxul de aprovizionare, despre care a transmis că vor fi rezolvate în zilele următoare.

Febra Dengue este frecventă în climatele tropicale și subtropicale, iar simptomele sale includ febră mare, dureri de cap severe, ganglioni inflamați și erupții cutanate.

Ministerul Sănătății din această țară a declarat, sâmbătă, că Argentina a raportat până acum 163.419 cazuri de febră dengue în 2024 și că s-au înregistrat decese la toate grupele de vârstă – cu cea mai mare rată de mortalitate în rândul celor de peste 80 de ani.

Ministerul a sfătuit oamenii să evite mușcăturile de țânțari cu ajutorul repelentelor și să solicite asistență medicală dacă apar simptome ale bolii.

3,5 milioane de cazuri au fost raportate

Cazurile de febră dengue au crescut în primele trei luni ale acestui an de trei ori față de aceeași perioadă din 2023, potrivit Organizației Panamericane a Sănătății (OPS).

Brazilia, Argentina și Paraguay au fost cele mai afectate, în ceea ce oficialii OPS au descris ca fiind cea mai gravă epidemie din cele două Americi de până acum. Aceste trei țări au reprezentat 98% din toate cazurile și 87% din decesele cauzate de virus.

Autoritățile sanitare regionale au raportat peste 3,5 milioane de cazuri și o mie de decese.

Agenția de sănătate a ONU a avertizat că încălzirea globală și El Nino contribuie la cel grav sezon înregistrat vreodată de acest virus.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *