Disputa arbitrală dintre România și compania canadiană Gabriel Resources, derulată timp de mai bine de 8 ani la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor de Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) din Washington, a presupus administrarea a zeci de mii de pagini de probe și audierea a sute de martori. Principalul argument folosit de avocații României a fost cel referitor la faptul că, deși a avut susținerea guvernelor, Gabriel Resources nu a reușit să convingă populația că este un proiect viabil.
În esență, compania canadiană a acuzat România că, prin vocea mai multor decidenţi politici, i-a creat „aşteptări rezonabile” că proiectul se va realiza, aşteptări care nu au fost onorate prin acordarea autorizaţiilor de funcţionare.
Potrivit acestora, statul român ar fi asigurat investitorii că vor obţine toate profiturile estimate din proiectul de la Roşia Montană. De asemenea, statul este cel care s-ar fi angajat să exproprieze sute de proprietari, să demoleze cimitire şi biserici şi să scoată de sub protecţie valori istorice unice în lume.
Reprezentanţii Gabriel Resources au mai acuzat Guvernul României că a „părăsit” cadrul juridic aplicabil proiectului atunci când nu a luat direct decizia de autorizare şi a solicitat Parlamentului să aprobe investiţia printr-un proiect de lege, respins, în 2013, de către parlamentari. „Guvernul a subminat, astfel, Gabriel Resources şi aşteptările rezonabile ale RMGC că drepturile lor şi procedurile legale vor fi respectate”, se afirma în acţiunea companiei străine, care a solicitat daune totale de 6,7 miliarde de dolari pentru eșecul proiectului Roșia Montană.
Tribunalul arbitral a respins, pe 8 martie 2024, acțiunea canadienilor și, în plus, i-a obligat să plătească României cheltuieli de judecată de aproximativ 10 milioane de dolari. Apărătorii statului român i-au adus în fața completului de arbitraj pe foștii premieri Emil Boc și Victor Ponta, pe foști miniștri ai mediului, culturii și economiei, plus alte zeci de specialiști din diferite domenii de activitate.
Relație dificilă cu comunitatea locală
Proiectul minier ar fi însemnat relocarea a 2.000 de locuitori din Roșia Montană. | Inquam Photos / Ovidiu Matis
Încă de la început, apărătorii angajați de reprezentanții statului român au susținut că Gabriel Resources a încercat să prezinte acest litigiu ca o luptă între un investitor străin și stat, în care statul ar fi anulat eforturile lor de a dezvolta proiectul, în special prin presupusul „blocaj” al finalizării procesului de evaluare a impactului asupra mediului (EIA).
„Reclamanții sunt singurii vinovați pentru impasul în care se află, deoarece nu au reușit să obțină ceea ce orice companie minieră internațională de renume recunoaște a fi o cerință fundamentală pentru dezvoltarea oricărui proiect minier la scară largă – licența socială pentru dezvoltare și operare.
De asemenea, reclamanții nu au reușit să obțină și să prezinte toate informațiile și documentația necesare pentru a finaliza procesul de revizuire a EIA, în mare parte ca urmare a contestațiilor în instanță formulate de mai multe organizații neguvernamentale, inclusiv Alburnus Maior, o organizație autohtonă de ONG creat de locuitorii din Roșia Montană. Aceste contestații au rezultat în mare parte din gestionarea defectuoasă de către reclamanți a relației lor cu comunitatea locală și cu alte părți interesate”, au susținut avocații României în documentul prin care au răspuns la acuzațiile lansate de Gabriel Resources.
Aceștia au mai susținut că au fost prezentate „în mod fundamental greșit rolul și acțiunile statului în ceea ce privește proiectul”.
„Reclamanții și statul au un interes economic comun în cadrul proiectului prin intermediul SC Roșia Montană Gold Corporation SA (RMGC), o societate mixtă creată în 1997 cu entitatea Regia Autonomă a Cuprului Deva (Minvest). De atunci, Minvest și alte entități de stat au colaborat cu reclamanții cu scopul comun de a dezvolta proiectul. Timp de peste zece ani, autoritățile de stat au emis în mod repetat diverse acte administrative și autorizații pentru proiect și, la rândul lor, le-au apărat în instanță”, au mai afirmat avocații României.
O localitate dispărută și un iaz uriaș cu cianuri
Imagine de ansamblu a Roșiei Montane. Foto Europa Nostra
Spații largi au fost alocate impactului social și de mediu uriaș al proiectului minier. Dacă s-ar fi realizat, acesta ar fi implicat relocarea Roșiei Montane, a celor aproximativ 880 de familii și 2.000 de locuitori ai acesteia. Cu excepția centrului istoric al satului, pe care RMGC s-a angajat să îl păstreze, Roșia Montană ar fi fost transformată într-un sit minier de aproape 24 de kilometri pătrați, mai mare decât suprafața orașului Geneva și o pătrime din suprafața Parisului. Acest lucru a fost, în mod normal, o preocupare pentru populația locală, chiar și dacă se iau în considerare locurile de muncă pe care le-ar crea proiectul.
De asemenea, proiectul prevedea nivelarea celor patru munți care înconjoară Roșia Montană – Cârnic, Cetate, Jig și Orlea – care urmau să devină cariere și să ducă la distrugerea a peste 100 de kilometri de galerii subterane, inclusiv șapte kilometri de galerii de mină romane de excepție. Roca din cariere trebuia să fie transportată cu camionul la o uzină, unde ar fi fost tratată cu o soluție chimică ce conține cianură.
După extragerea aurului, deșeurile rămase, numite reziduuri, ar fi păstrate într-un iaz de decantare de 300 de hectare în Valea Cornei, în spatele unui baraj înalt de 185 de metri – cel mai înalt baraj construit vreodată în România și mai înalt decât Washington Monument. Impactul substanțial al proiectului asupra mediului a contribuit și mai mult la rezistența socială care s-a dezvoltat mai întâi la nivel local și apoi s-a transformat într-o mișcare socială de dimensiuni naționale și chiar internaționale.
„Reclamanții ignoră în mare măsură contextul social, economic și de mediu mai larg al proiectului și se concentrează asupra evenimentelor din perioada august 2011 – iunie 2014, când se presupune că pârâtul (statul român – n.r.) era pregătit, dar nu a eliberat autorizația de mediu pentru proiect. România a tratat întotdeauna reclamanții și presupusele lor investiții în mod corect și echitabil și în conformitate cu alte standarde aplicabile din tratat.
Reclamanții sunt singurii vinovați pentru situația lor dificilă, întrucât nu au reușit să îndeplinească atât cerințele legale pentru proiect, cât și pentru a asigura licența socială necesară”, se mai precizează în documentul citat, concluzia fiind că neemiterea autorizației de mediu „a fost pur și simplu o consecință a faptului că RMGC nu a îndeplinit cerințele”.
Protestele masive din „Toamna românească”
Protest în fața Guvernului, pe 27 octombrie 2013. | Foto: Vlad Chirea / Libertatea
Partea română a mai susținut că Guvernul a încercat să susțină RMGC și proiectul atunci când, în august 2013, a fost prezentată în Parlament Legea Roșia Montană. „Această lege urmărea să faciliteze și să accelereze dezvoltarea proiectului, prevăzând modificarea legislației în vigoare, declarând proiectul de utilitate publică (permițând astfel exproprierea rezidenților recalcitranți) și prevăzând un program accelerat de autorizare.
Astfel, afirmația reclamanților că, prin prezentarea Legii Roșia Montană în Parlament, Guvernul «a renunțat în mod arbitrar la procesul legal de autorizare» și a abdicat de la responsabilitățile sale legale nu ar putea fi mai departe de adevăr. Propriii reprezentanți ai Gabriel Canada au lăudat public legea la vremea respectivă. Depunerea Legii Roșia Montană în Parlament a declanșat însă o mișcare socială de o amploare fără precedent în România modernă, postcomunistă.
Zeci de mii de oameni au protestat luni întregi în orașe și localități din toată țara. După cum se arată într-o selecție de fotografii la Anexa III la acest contra-memorial, oameni din toate categoriile sociale și de toate vârstele de viață și-au exprimat opoziția față de proiect și față de lege. Această manifestare socială în masă a devenit cunoscută sub numele de «Toamna românească»”, au afirmat avocații.
În urma protestelor și după ample dezbateri publice, cele două Camere ale Parlamentului au respins în unanimitate Legea Roșia Montană, în noiembrie 2013 și iunie 2014. În decembrie 2013 a fost respinsă și o inițiativă prin care se intenționa modificarea Legii Minelor, care, de asemenea, ar fi permis eliberarea autorizațiilor pentru proiect.
„Reclamanții se agață de un fir de păr făcând afirmația vagă și nefondată că «Guvernul a creat circumstanțe care să invite ONG-urile» să protesteze față de proiect. Cu toate acestea, România nu este responsabilă pentru comportamentul ONG-urilor sau al societății civile în general și nici nu putea bloca în mod legal accesul acestora la instanțele românești. România nu a făcut mai mult decât să permită publicului să-și exprime în mod democratic și pașnic opiniile în conformitate cu legea, fie că este vorba de instanță sau de stradă.
Mai mult, eforturile Guvernului de a sprijini proiectul – prin pregătirea și depunerea Legii Roșia Montană în Parlament – nu îl fac responsabil pentru obținerea licenței sociale; această obligație a rămas, și rămâne în continuare, a reclamanților”, au mai susținut apărătorii statului român.
În afară de autorizația de mediu, inițiatorul proiectului nu avea, potrivit documentelor de la dosar, avizul Ministerului Culturii, un plan de gestionare a deșeurilor avizat, planuri de urbanism valabile, un certificat de urbanism valabil, nu deținea toate drepturile de proprietate în zona de exploatare și nu avea nici toate certificatele de descărcare de sarcină arheologică.
Cine au fost avocații României
România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP). Echipa LALIVE a fost condusă de dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny și Noradèle Radjai. Alți membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey și Baptiste Rigaudeau.
Echipa LDDP a fost condusă de prof. Crenguța Leaua și i-a inclus pe prof. Ștefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tănase, Aurora Damcali, Marius Grigorescu și Raluca Popa. Echipa le-a mai inclus, temporar, și pe Mihaela Maravela și Andreea Pițurcă.
