Artistul Gheboasă a bătut un polițist: “Am avut 75 de zile de îngrijiri medicale, dublă fractură de mandibulă, echimoze, umflături”

Artistul Gheboasă a bătut un polițist: “Am avut 75 de zile de îngrijiri medicale, dublă fractură de mandibulă, echimoze, umflături”

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, un anume polițist V.P., din cadrul IPJ Dâmbovița, „a fost bătut violent de către numitul Gavriș (Gheboasa), la instigarea unui prieten de-ai săi în legătură cu un dosar penal pe care polițistul (victima) îl întocmise acestuia cu privire la infracțiuni la regimul rutier”.

Faptele lui Gavriș (Gheboasa) s-au prescris, potrivit avocatului Cuculis.

„Având în vedere tergiversarea nejustificată a Parchetului care anchetă fapta de ultraj și vârstă inculpatului la dată săvârșirii faptei (în minoritate). Având în vedere violența cu care a fost bătut de Gheboasa, prescrierea acelor fapte, nerespectarea de către Parchet a dispozițiilor instanțelor de judecată, putem afirmă că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecatoria Târgoviște, ori s-au petrecut fapte grave de corupție prin protejarea inculpatului Gavris, fie de gravă neglijență. Astfel după 5 ani de zile de tergiversare a dosarului penal, vom fi nevoiți să chemăm în judecată Ministerul Public și personal procurorii de caz pentru a răspunde în legătură cu acest dosar”, a precizat, pentru „Adevărul”, avocatul Adrian Cuculis.

Agentul a confirmat pentru G4Media.ro că unul dintre cei care l-au bătut a fost Gavriș alias Gheboasă și a afirmat că, în cursul urmăririi penale, în care acesta a fost inculpat pentru lovire și ultraj, acesta și-a recunoscut faptele. ”Am avut 75 de zile de zile de îngrijiri medicale pentru dublă fractură de mandibulă, echimoze, umflături”, a spus V.P. care a adăugat că dorește să rămână anonim: ”Nu urmăresc să mă fac cunoscut, vreau doar liniște”.

Între timp, el s-a mutat din Târgoviște în București.

V.P. este, totuși, nemulțumit de durata cercetărilor: au trecut aproape șase ani de la incident, iar dosarul stagnează la Parchet. Prin avocați, polițistul a depus până acum, la instanța din Târgoviște, patru solicitări de acordare a unor termene clare în care anchetatorii să finalizeze cercetările. Fără succes: de fiecare dată, Parchetul nu le-a respectat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *