Asasinatul de la Sibiu. Judecătorul care trebuia să avizeze mandatele de arestare ale suspecților și-a închis telefonul

Asasinatul de la Sibiu. Judecătorul care trebuia să avizeze mandatele de arestare ale suspecților și-a închis telefonul

Într-o intervenție la un post TV, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, nu a negat faptul că magistratul care gestiona cazul și-a închis telefonul, deși ministrul avea nevoie de mandate de vineri, 17 noiembrie, potrivit știrileprotv.Magistratul a amânat semnarea documentelor pentru sâmbătă, 18 noiembrie, ulterior pentru ziua de miercuri, 22 noiembrie, în condițiile în care autoritățile din străinătate îi identificaseră pe indivizi și urmau să-i rețină.

Al treilea suspect în asasinatul de la Sibiu are antecedente penale! Bărbatul ar mai fi fost închis de două ori – Ce fapte a comis„Cu privire la dificultățile procedurale, cred că este o situație asupra căreia merită să se aplece Consiliul Superior al Magistraturii, dar aici sunt proceduri specifice pe care cei care le pot declanșa vor hotărî să o facă sau să nu o facă, depinde de ce informație au”, a precizat ministrul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat de presă.„În final s-au făcut toate procedurile legale, a fost respectată legea și acțiunea polițiștilor a fost încununată de succes”, a transmis ministrul.

Doi dintre cei trei suspecți în asasinatul de la Sibiu au fost prinși în Marea Britanie. Cum au fost identificați – FOTO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *