Asistenții torționari din azilele groazei ajung în fața magistraților. Zi decisivă în justiție – Ce se decide

Asistenții torționari din azilele groazei ajung în fața magistraților. Zi decisivă în justiție – Ce se decide

Reamintim că marți, 4 iulie, 31 de percheziţii au fost făcute în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş. Astfel au ieșit la iveală neregulile grave petrecute în cămine ale groazei.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Azilele groazei din Ilfov – Frații Godei rămân în AREST preventiv – Decizia pentru torționari

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

O zi mai târziu, respectiv pe 5 iulie, procurorii au anunţat că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoane vulnerabile.

Citește și Câți bani se fac în România din afacerea cu azilele de bătrâni – Cifrele amețitoare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *