Atac la o reuniune împotriva extremei drepte la Stockholm. Trei persoane au ajuns la spital

Atac la o reuniune împotriva extremei drepte la Stockholm. Trei persoane au ajuns la spital

Aproximativ 50 de persoane s-au adunat, miercuri, la un teatru din Gubbängen, o suburbie din sudul capitalei Suediei, Stockholm, pentru a participa la o conferinţă descrisă drept „eveniment antifascist”, în momentul în care mai mulţi indivizi mascaţi au aruncat bombe fumigene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întrunirea organizată de Partidul de Stânga (Vänsterpartiet, stânga radicală) şi Verzii (Miljöpartiet) a fost bulversată de „un grup de nazişti” care a pătruns în foaier chiar înainte de începerea conferinţei şi a aruncat bombe fumigene în sală, potrivit asociaţiei antirasiste Expo, invitată să susţină o prezentare.

„Trei persoane au fost transportate la spital cu ambulanţa”, a scris poliţia pe site-ul său, precizând că gravitatea rănilor lor nu este cunoscută în acest stadiu.

Toţi liderii partidelor politice din Suedia şi-au exprimat sprijinul, numind incidentul „un atac la democraţie”, potrivit aceleiaşi surse.

„Este îngrozitor că o întâlnire organizată de Partidul de Stânga a fost luată cu asalt. Am contactat-o pe Nooshi Dadgostar (şefa Partidului de Stânga) şi mi-am exprimat sprijinul cel mai profund. Acest tip de comportament detestabil nu-şi are locul în societatea noastră liberă şi deschisă”, a declarat prim-ministrul Ulf Kristersson.

Nooshi Dadgostar a deplâns la postul de televiziune SVT că un „eveniment deschis, pentru egalitatea între indivizi” a fost “atacat violent de ceea ce par a fi nazişti”.

„Toate forţele politice democratice trebuie să se ridice acum pentru a combate extrema dreaptă care ameninţă democraţia noastră”, a adăugat Nooshi Dadgostar.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *