Atacuri cu drone asupra forțelor SUA din Irak. Trupele americane din Irak și Siria, ținta loviturilor de cel puțin 40 de ori de la începutul războiului Israel-Hamas

Atacuri cu drone asupra forțelor SUA din Irak. Trupele americane din Irak și Siria, ținta loviturilor de cel puțin 40 de ori de la începutul războiului Israel-Hamas

Trei atacuri lansate joi au vizat forțele americane din Irak, relatează Reuters, citând un oficial militar american și surse de securitate, care vorbesc despre cea mai amplă zi de lovituri asupra activelor americane de la începutul conflictului dintre Israel și Hamas.

În total, patru atacuri au avut loc, în ultimele 24 de ore, împotriva trupelor americane în Irak și Siria, a declarat un alt oficial american, sub protecția anonimatului.

Un convoi al coaliției conduse de SUA a fost vizat joi dimineață de un dispozitiv exploziv improvizat în apropiere de barajul Mosul, fără a fi înregistrate victime, au declarat sursele citate de Reuters, menționând că patrula era însoțită de forțe irakiene de combatere a terorismului, iar un vehicul din patrulă a fost avariat.

Într-un alt incident, o dronă a fost lansată împotriva forțelor americane și ale coaliției la baza aeriană Ain al-Asad, de la vest de Bagdad. Un oficial militar american a precizat că drona a fost doborâtă înainte de a-și atinge ținta și că nu au existat victime sau pagube materiale.

O altă dronă a fost lansată la baza aeriană al-Harir din Erbil, unde se află forțe americane și internaționale. Și în acest caz, spun sursele de securitate, aparatul de zbor fără pilot a fost doborât. Serviciul antiterorism din Kurdistanul irakian a precizat că atacurile cu drone au declanșat un incendiu la unul dintre depozitele sale de combustibil, menționând totodată că baza a fost evacuată pe 20 octombrie.

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, pe 7 octombrie, trupele americane și cele ale coaliției internaționale au fost atacate de cel puțin 40 de ori în Irak și Siria. În urma loviturilor, 56 de membri ai personalului american au fost răniți, a precizat Pentagonul.

Statele Unite atribuie atacurile unor grupuri susținute de Iran. Teheranul afirmă că grupurile implicate în atacuri le-au comis din proprie inițiativă.

Cele mai recente atacuri au loc după ce SUA au anunțat că au lovit ținte din Siria pentru a distruge armament și a descuraja grupurile separatiste susținute de Iran să mai vizeze personalul american din regiune.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *