AUR şi-a prezentat candidatul la Primăria Sectorului 4. Cine este Matei Ştefănescu

AUR şi-a prezentat candidatul la Primăria Sectorului 4. Cine este Matei Ştefănescu

Alianța pentru Unirea Românilor și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al Sectorului 4, București: Matei Ștefănescu.

Reprezentantul AUR la alegeri locale din 2024,  în vârstă de 31 de ani, a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și are o experiență de aproape zece ani în domeniul avocaturii.

Matei Ștefănescu a prezentat și proiectele pe care dorește să le implementeze, în cazul în care va primi votul de încredere a celor care locuiesc în sudul Bucureștiului. Acestea vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale și de sănătate prin construcția unui spital metropolitan și a unui campus universitar, destinat pregătirii forței de muncă în noile tehnologii.

Pe lângă aceste inițiative, candidatul propune și dezvoltarea unui parc tehnologic și de afaceri, care să faciliteze inovația și să susțină antreprenoriatul local. El consideră că aceste proiecte vor transforma Sectorul 4 într-un hub economic vital, capabil să atragă investiții semnificative și să creeze noi oportunități de muncă pentru rezidenți. În plus, candidatul AUR a menționat necesitatea unei reforme ample în administrarea resurselor publice, pentru a asigura o distribuție eficientă și echitabilă a bugetului local.

„Soluția este o viziune strategică, pentru a transforma Sectorul 4 și zona de Sud a Bucureștiului în cel mai important pol de creștere economică din zona centrală și de Sud-Est. Vom gândi un proiect strategic de dezvoltare, cu proiecte de atragere de investiții, precum proiectul construcției unui Aeroport Internațional în Sudul Bucureștiului. Nu trebuie să vorbim însă doar de un aeroport, ci de un proiect integrat de dezvoltare, care să includă un parc tehnologic și de afaceri, care să susțină afacerile românești și producătorii români. Vorbim despre un spital metropolitan, precum și despre un campus universitar care să dezvolte noile tehnologii pentru a pregăti forța de muncă din Sectorul 4. Vorbim despre a da un nou orizont și de a reclădi Sudul Capitalei”, a declarat Matei Ștefănescu, candidatul AUR la Primăria Sectorului 4.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *