AUR susține că nu va face coaliție de guvernare cu PNL sau PSD în 2024. Partidul lui Simion își propune să câștige toate cele 4 runde de alegeri

AUR susține că nu va face coaliție de guvernare cu PNL sau PSD în 2024. Partidul lui Simion își propune să câștige toate cele 4 runde de alegeri

Participanții la Conferinţa Naţională a partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) dedicată alegerilor din 2024 au decis că formaţiunea condusă de Geroge Simion nu va face nicio coaliţie de guvernare cu PNL sau PSD la scrutinul parlamentar de anul viitor, a anunțat vineri, 15 septembrie, AUR, potrivit news.ro.

Preşedintele AUR, George Simion, a cerut un vot din partea participanţilor la Conferinţa Naţională AUR dedicată alegerilor din 2024, prin care să se excludă orice formă de alianţă cu unul dintre partidele aflate în acest moment la putere. Decizia fusese adoptată formal în forurile de conducere ale Alianţei şi a fost comunicată în spaţiul public, dar liderul AUR a ţinut să o formalizeze în cadrul Conferinţei Naţionale”, a precizat AUR, într-un comunicat de presă.

Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat, pentru acest final de săptămână, o întâlnire cu reprezentanţii tuturor organizaţiilor locale ale partidului, în cadrul căreia va definitiva şi va adopta strategia electorală pentru anul viitor, când vor avea loc patru rânduri de alegeri: europarlamentare, generale, locale și prezidențiale.

„Dragi colegi, în cadrul lucrărilor noastre de astăzi, în prezenţa a peste 300 de reprezentanţi judeţeni ai partidului AUR, parlamentari şi viitori europarlamentari, vreau să supun atenţiei dumneavoastră o rezoluţie prin care AUR nu va forma o coaliţie de guvernare nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu alt element al blocului aşa-zis democratic”, a afirmat Simion.

Rezoluţia a fost votată în unanimitate.

AUR, obiectiv ambițios pentru alegerile din 2024, contrazis de sondaje

Obiectivul anunţat de AUR pentru anul viitor îl reprezintă câştigarea tuturor rundelor de alegeri, începând cu cele dedicate Parlamentului European.

„În momentul de faţă, AUR este creditat cu poziţia fruntaşă în intenţiile de vot ale românilor pentru alegerile europarlamentare”, a mai susținut formaţiunea condusă de George Simion.

Totuși, un sondaj CURS, efectuat între 24 – 31 august, la comanda social-democraților, arată că PSD rămâne pe primul loc ca intenție de vot pentru alegerile parlamentare (32%).

PNL are 19%, la fel ca AUR.

USR se află pe poziția a patra cu 12%, în timp ce UDMR este cotat cu 5% intenție de vot.

SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, și PMP se află sub pragul electoral, ambele având 4% intenție de vot.

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *