Austria confirmă acordul cu România și Bulgaria privind aderarea la Schengen cu frontierele aeriene

Austria confirmă acordul cu România și Bulgaria privind aderarea la Schengen cu frontierele aeriene

Viena a acceptat acordul cu România și Bulgaria cu privire la Air Schengen, adică va fi eliminat controlul de frontieră pe aeroport, a anunțat agenția de știri austriacă APA, sâmbătă, 30 decembrie, conform site-ului publicației Der Standard. Situația granițelor terestre rămâne incertă.

Toate statele membre ale UE trebuie să agreeze acordul, înainte ca acesta să fie pus în aplicare, potrivit ministerului de Interne austriac, condus de Gerhard Karner. Cea mai apropiată dată posibilă pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene este martie 2024, deoarece atunci vor fi modificate programele de zbor, notează Der Standard.

Acordul înseamnă că, pe viitor, doar pașapoartele cetățenilor din România și Bulgaria vor fi verificate la poarta de îmbarcare, de către companiile aeriene, cu sprijinul poliției.

În acest moment, Spania deține președinția rotativă a Consiliului UE și a primit deja documentul cu valoare juridică ce cuprinde inclusiv condițiile puse de Viena pentru Air Schengen, printre care întărirea controalelor la frontierele terestre și acceptarea de către România și Bulgaria a migranților din Austria, în special afgani și sirieni. Următoarea țară care va deține președinția rotativă este Belgia, în perioada ianuarie-iunie 2024, și Ungaria, în perioada iulie-decembrie 2024.

Totuși, Ministerul de Interne austriac a reiterat că, la acest moment, nu există negocieri privind aderarea completă a României și a Bulgariei la spațiul Schengen, adică ridicarea frontierelor terestre și, prin urmare, nu există un calendar precis.

Premierul Marcel Ciolacu a anuțat în seara zilei de 27 decembrie că eliminarea controalelor la granițele aeriene și maritime pentru România va avea loc în martie 2024. Șeful Guvernului nu a precizat când se vor ridica și frontierele terestre, dar surse guvernamentale au spus pentru Libertatea că acest lucru nu va avea loc mai devreme de 2025.

Ce a cerut Austria pentru Air Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a spus pe 9 decembrie că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” referitoare la Schengen și a acceptat să se ridice graniţele aeriene pentru România. Decizia nu s-a referit însă și la frontierele terestre, pentru că România nu este oficial membră Schengen.

Viena a pus și trei condiții principale pentru Air Schengen: întărirea în continuare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a migranților aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.

Premierul Bulgariei a respins din start condițiile impuse de Austria pentru „Air Schengen”, considerându-le „absolut inacceptabile”. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus pe 13 decembrie că nu crede că Austria va ceda curând în privința intrării complete în Schengen. „Mai e cale lungă, e nevoie de multe negocieri”, a transmis șeful statului, aflat la Bruxelles.

Austria a blocat aderarea României la Schengen în decembrie 2022, în Consiliul JAI de la Bruxelles. Viena a adus drept argument criza migranților. Olanda a votat atunci împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună. Pe 21 decembrie 2023, Olanda a anunțat că renunță oficial la vetoul impus Bulgariei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *