Autorul ameninţărilor cu bombă la mai multe instituţii publice din București, un adolescent de 15 ani

Autorul ameninţărilor cu bombă la mai multe instituţii publice din București, un adolescent de 15 ani

Autorităţile anunţă marţi, 29 august, că au depistat autorul ameninţărilor cu bombă transmise la mai multe instituţii publice. Potrivit anchetatorilor, un adolescent de 15 ani a trimis mesajele de ameninţare, informează News.ro.

“A fost identificată persoana care ar fi conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive”, a transmis marţi, Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa citată a precizat că persoana bănuită este un minor, de 15 ani, cetăţean român. Poliţiştii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist.

Investigaţiile au fost derulate de poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

În ultimele zile, mai multe instituţii din Bucureşti şi din ţară au primit ameninţări privind amplasarea unor bombe.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *