Avalanșă de mari dimensiuni în zona Bâlea Lac: „Era de așteptat”

Avalanșă de mari dimensiuni în zona Bâlea Lac: „Era de așteptat”

O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs, miercuri, 3 aprilie, în zona Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş. Imagini cu valul de zăpadă dislocat au fost postate ONG-ul „Avalanşe în Carpaţi” și au fost preluate de agenția News.ro.

Specialiștii explică faptul că efectul apa rezultată din topirea zăpezii s-a infiltrat și a creat o arie mare de instabilitate pe suprafaâa unei lespezi de stâncă înclinată.

„La momentul declanșării, cascada de gheață formată pe această lespede s-a prăbușit, generând o avalanșă de dimensiuni mari”, se precizează în mesajul organizației.

„Clasica de Bâlea”

„A curs azi dimineață «Clasica de Bâlea». Având în vedere încălzirea brutală din ultima perioadă, era de așteptat ca această avalanșă să se producă. Surpriza vine oarecum de la condițiile în care a curs. Practic a curs într-o zi cu temperatură negativă si cu cea mai scăzută valoare din ultima perioadă. Atât noaptea de dinainte, cât şi la momentul declanșării, ora 9.30., temperatura a fost sub -2 grade Celsius”, scriu cei de la „Avalanșe în Carpați”.

În urmă cu două săptămâni, un snowboarder a declanșat, accidental, o avalanșă de dimensiuni medii la Bâlea Lac. A scăpat fără a fi acoperit de valul de zăpadă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *