Cristian Măcelaru este un dirijor român multipremiat, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, dirijor principal al Orchestrei din Köln și directorul artistic al Festivalului George Enescu, care se va desfășura, între 27 august și 24 septembrie, la București. „Cel mai important brand de țară pe care îl avem”, spune artistul, care a vorbit despre noutățile festivalului, dar și despre rolul social al muzicii, de la propaganda lui Putin la sexismul lui Gheboasă.
Născut la Timișoara în 1981, într-o familie cu zece copii, Cristian Măcelaru a învățat de mic să cânte la vioară. De altfel, toată familia sa era pasionată de muzică, iar tatăl formase o orchestră în cadrul bisericii. La 17 ani, a plecat cu o bursă în SUA și doi ani mai târziu devenea cel mai tânăr concertmaistru al Orchestrei din Miami și debuta la Carnegie Hall.
Astăzi, la 42 de ani, dirijorul a revenit mai aproape de casă, locuiește în Germania cu soția sa americană și cei doi copii și vine foarte des în România.
Artistul a povestit pentru publicul „Libertatea” despre noutățile Festivalului de muzică clasică „George Enescu”, care începe duminică, a detaliat viziunea sa despre cum ar trebui privită cultura rusă în contextul războiului cu Ucraina și despre importanța educației muzicale.
Cristian Măcelaru. Foto: Sorin Popa
În cadrul Festivalului Enescu se va auzi muzica compozitorilor ruși Ceaikovski, Șostakovici și Prokofiev iar pe scenă vor urca și artiști de origine rusă, printre care dirijorul Vladimir Jurowski, care a fost printre semnatarii unei scrisoare deschise pentru oprirea războiului în martie 2022.
Libertatea: Duminică veți deschide Festivalul George Enescu, când se va auzi Dvorak, Strauss și, bineînțeles, Enescu. Puteți să ne faceți un preview, să ne spuneți ce e deja tradițional la ediția din acest an și care vor fi surprizele?Cristian Măcelaru: Am insistat foarte mult pe ideea de a păstra cât mai multe dintre lucrurile care au fost de succes în trecut. Cum sunt concertele marilor orchestre de pe Glob, cum sunt concertele de la Ateneu, dar am vrut și ca orchestrele românești să fie prezentate diferit. Să găsesc un fel în care muzica contemporană, vorbim de secolul XXI, împreună cu muzica importantă a secolului XX să se complementeze una pe cealaltă.Iar apoi, o serie de concerte, care a devenit foarte populară, sunt cele pentru tineri. Am încurajat copiii să-și aducă părinții la concert, ca să învețe împreună puțin despre orchestră, despre sunete, iar totul este spus printr-o poveste. Aceste concerte sper să devină, de fapt, un impuls pentru toate orchestrele din România să facă acest lucru, în fiecare săptămână sau în fiecare lună să existe un concert de acest fel pentru publicul tânăr, care să se obișnuiască și să își creeze o tradiție de a merge să asculte concerte live cu o orchestră simfonică.
– Cum s-a așezat, în ultimii ani, Festivalul Enescu în percepția muzicienilor și a orchestrelor?– Când mă întâlnesc cu mari artiști din lume, cu extraordinari muzicieni și când află că sunt din România, primul lucru pe care mi-l spun este „am fost la Festivalul Enescu, am fost la București, am cântat, vai, ce mult îmi place publicul din România, vai, ce festival extraordinar, ce frumusețe”.
Cristian Măcelaru. Foto: Thomas Brill
Percepția Festivalului Enescu în lume e pur și simplu ca un fel de magie. Toată lumea se întreabă cum e posibil ca un festival de o asemenea anvergură să se realizeze în România. Adică, spun ei, ne-am aștepta la Germania la Franța, dar nu ne așteptam la România.
Festivalul Enescu a devenit poate cel mai important brand de țară pe care îl avem. Pentru că pune România într-o lumină atât de frumoasă și e important să avem povești frumoase de spus despre România.
„Partidul nazist s-a folosit de Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca o lucrare de propagandă. Azi e imnul Europei Unite”
– În timpul timpul Primului Război Mondial, George Enescu a organizat, a dirijat și a cântat în scopuri caritabile, absolut neobosit, ca să-i ajute pe orfani, pe soldați. Astăzi trăim această realitate dură, avem un război la granițe și au început în lume tot felul de discuții aprinse despre artiștii ruși, muzica rusă și dacă ar mai trebui inclusă în programele marilor filarmonici sau opere. Care este opinia dumneavoastră aici? Ați avut vreo dezbatere atunci când ați organizat festivalul despre asta?– Desigur, ca toată lumea, ne-am lovit și noi de aceste discuții. Eu mă voi referi întâi la muzica în sine și apoi la artiști. În Al Doilea Război Mondial partidul nazist s-a folosit de Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca o lucrare de propagandă.
Este vina lui Beethoven că s-a făcut acest lucru? Nu poate fi el și muzica lui pedepsit din cauză că altcineva i-a dat un sens diferit. Iată că acum, în 2023, tot aceeași simfonie este folosită ca Imnul Europei, a unei Europe unite.
Sensul în muzică, sensul social sau politic este ceea ce noi dăm muzicii. Deci, cei care fac acest lucru trebuie să fie cei care sunt fie aplaudați, fie criticați, nu compozitorul sau muzica în sine.
De aceea, pentru mine, muzica rusă în sine este de o valoare culturală imensă în patrimoniul global și niciodată nu-l voi pedepsi pe Ceaikovski pentru deciziile lui Putin. Nu este natural, nu este normal.
Acum vizavi de artiști. Sunt foarte multe categorii, nu putem interpreta în alb și negru, este un curcubeu întreg. pentru că fiecare artist are viața lui și are modul lui de a se raporta la ceea ce face guvernul său.
Pot fi eu să fiu criticat ca artist român pentru deciziile pe care guvernul meu le ia? E dificil de dat un răspuns unei întrebări de acest fel.
Sunt mulți artiști care într-un sistem așa cum este cel din Rusia nu pot nici măcar critica ceea ce se întâmplă. Au familii care locuiesc acolo.
Mie mi s-a cerut vreodată să-mi sacrific libertatea familiei mele printr-o propoziție în care să spun că nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în sistem? Cine dintre noi ar putea să facă acest lucru?
Deci este un standard pe care li-l cerem acestor artiști, pe care noi nu am putea să-l menținem. De aceea, cum am spus, există un curcubeu întreg de apropieri sau îndepărtări față de un sistem politic.
Cred însă că artiștii care sunt într-adevăr implicați și asociați cu un guvern, cum este guvernul lui Putin, deja au ieșit la iveală și este foarte evident care sunt acești artiști. Aceștia, într-un fel, s-au autoeliminat de pe scena internațională.
Cristian Măcelaru. Foto: Sorin Popa
Toți cei nouă frați și surori ai dirijorului știu să cânte la un instrument
– Pasiunea dumneavoastră pentru muzică a început de foarte mic, aveați șase ani, în clasa a doua cântați deja în orchestra bisericii formată de tatăl dumneavoastră. Deci, a venit natural, din familie.– Da. Și bunicul mamei mele cânta și era primul când se făcea horă în sat. I-a plăcut întotdeauna să cânte, i-a plăcut întotdeauna să fie cât mai aproape de muzicieni. De aceea, a dat-o pe mama la școală să învețe să cânte la flaut. Era foarte talentată mama și acum cântă foarte frumos.
Muzicienii, de obicei, se găsesc în lume, pentru că suntem în aceleași cercuri micuțe. Așa s-au întâlnit mama cu tata. Tata spune o poveste frumoasă, că era la un recital și a auzit un sunet extraordinar de frumos. Când s-a uitat, a văzut că vine dintr-un flaut și dintr-o dată s-a uitat cine cânta din flaut și era mama! El spunea că s-a îndrăgostit de sunet și apoi a văzut ce frumoasă era fata care scotea acest sunet la flaut.
– Cum de v-a molipsit totuși, bănuiesc că nu era o obligație de familie să cântați la un instrument. Sau era?– Era 100% obligație de familie să cântăm la un instrument, cu toții cântăm la instrumente. Tata avea nevoie de muzicieni în orchestră, avea nevoie mai ales de cordari și el, de fapt, a încurajat generații întregi, sute de oameni să învețe să cânte la instrumente. Pentru că a crezut în bucuria și frumusețea pe care muzica și cântatul la un instrument muzical o poate aduce în viața unui om.
În familia noastră, nu toți au făcut din muzică o profesie. Toată lumea se gândește că dacă începi să cânti la un instrument, vrei să-ți dai copilul să fie muzician. Nu neapărat. Muzica e un alt fel de a înțelege viața. Exact ca și cum ai da copilului tău un impuls să învețe o limbă străină. Este exact la fel, pentru că notația trebuie cunoscută, cititul muzical trebuie înțeles, cântatul la instrument este o limbă străină, pur și simplu.
În familie trebuia să cântăm la instrumente muzicale, devenise pe când m-am născut eu, care sunt al 10-lea copil, ceva atât de natural, încât nici nu se punea semnul întrebării dacă voi cânta la un instrument sau nu. Întrebarea era la ce instrument.
„În primele zile în America, stăteam și plângeam”
– Ați plecat în SUA la doar 17 ani, cu o bursă. Cum a fost desprinderea de casă?– Foarte grea. În fiecare seară era un micuț concert la noi în sufragerie. Acest lucru ne-a strâns foarte, foarte mult împreună. Și acum, de fapt, suntem foarte uniți. Țin minte, primele zile nu puteam să dorm noaptea, stăteam și plângeam. Eram foarte trist pentru că am ajuns într-un loc în care chiar nu cunoșteam pe absolut nimeni.
Cristian Măcelaru. Foto: Adriane White
Și să vorbești la telefon era foarte dificil. Țin minte și acum – costa un dolar pe minut. Internetul încă nu era un lucru așa de accesibil și îmi permiteam să sun o dată pe săptămână pentru 19 minute, exista o cartelă de 20 de dolari, dar primul dolar era pentru cartelă. În fiecare sâmbătă vorbeam acasă. Dar m-am axat atât de mult pe muzică încât, într-un fel, acest lucru m-a vindecat.
„Muzica înlesnește mesajul”
– În contextul discuției despre valori, nu știu dacă ați văzut că în ultima lună a existat o dezbatere publică pornită de la versurile sexiste ale trapperului Gheboasă la festivalul UNTOLD. Sunteți la curent?– E prima oară când aud…
– De aici s-au ramificat tot felul de discuții despre importanța educației muzicale. Credeți că educația muzicală poate rafina gusturile? Cum vedeți playlist-urile tinerelor generații? – E o discuție foarte importantă și lungă pe acest subiect. Muzica înlesnește mesajul. De aceea, de exemplu, vorbim de acum o mie de ani, Liturghia a început să fie cântată. De ce? Pentru că înlesnește mesajul pe care îl primim.
În același fel, unele mesaje care nu sunt cum trebuie, când sunt cântate, puse într-un ritm, într-o armonie, ușor de reținut, de fredonat, de înțeles, mesajul care se transmite devine mai puțin important decât felul în care ne simțim noi când auzim muzica. Vă asigur că 99% dintre oameni care aud muzica respectivă sunt atrași de ritm și de armonie, nu de cuvinte, ele vin secundar.
Începe să-ți placă acea muzică fără să-ți dai seama de cuvintele care se spun sau care se cântă, iar apoi începi să promovezi cuvintele numai pentru simplul motiv că ești atras de muzica în sine. Asta este problema principală.
Cristian Măcelaru. Foto: Sorin Popa
De asta se lovește de mulți ani publicul din America, de exemplu, de rapperi care denigrează pur și simplu și femeile, și bărbații, creează anumite bătălii între sexe, misoginism, lucruri care nu ar trebui promovate în societate, dar ei se folosesc exact de această urâțenie pentru a-și crea o imagine.
E foarte important de înțeles puterea muzicii în sine. Iar educația muzicală ne poate arăta de fapt care este puterea muzicii în sine. Pentru că muzica întotdeauna are scopul de a ne uni, iar semnificația acestei uniri sau focusul unirii noastre îl dăm noi. Noi dăm menirea.
Lecția din comunism pe care i-a dat-o tatăl său
– Treptat, treptat v-ați întors din SUA, ați revenit în Europa. Veniți în permanență în România, și nu doar ca director artistic al festivalului. Ce vă doriți pentru țara dumneavoastră? – Îmi doresc să reușim cu toții să găsim valorile necesare pentru viitorul copiilor noștri. Pentru că România este o societate atât de vulnerabilă, pentru că sunt influențe atât de puternice care vin în România din afara ei, iar de fapt ceea ce creăm noi, înăuntru, în România, e foarte fragil. Pentru că influențele sunt atât de puternice.
De exemplu, ideea de o muzică care denigrează o anumită parte a societății nu s-a născut în România, e o idee împrumutată și furată de altundeva. Atunci, de ce să nu promovăm ceea ce s-a născut în România? Cum este un Enescu, cum este un Porumbescu, cum sunt compozitorii care există astăzi? Și nu vorbesc numai de muzică clasică, sunt compozitori de muzică ușoară în România, care sunt extraordinar de valoroși. De ce să nu promovăm aceste lucruri în România?
Revin iarăși la tatăl meu. Eu beneficiez astăzi de toate deciziile pe care le-a luat tatăl meu, inclusiv de deciziile care i-au făcut viața lui mai dificilă, dar care m-au învățat pe mine care sunt valorile morale pe care trebuie să le am. În timpul comunismului, în anii ‘80 mai ales, erau lucruri care puteau fi înlesnite, dacă erai dispus să faci lucruri care nu erau morale.
Tatăl meu a fost confruntat cu acest lucru, având o poziție într-o biserică, și a spus că „niciodată în viața mea nu voi colabora cu un sistem care să mă facă să vorbesc pe ascuns despre aproapele meu”.
Și au fost multe discuții în presă, oameni foarte cunoscuți, oameni care au beneficiat de această portiță pe care sistemul o deschidea.
Dar eu am învățat ce înseamnă să fii un om cu o coloană dreaptă, să ai o stea a Nordului care să te ducă înainte cum trebuie, fără să te lași influențat de un sistem politic.
Deciziile pe care noi le luăm astăzi sunt, de fapt, cele care vor influența ce se întâmplă cu generațiile următoare. De aceea mă implic atât de mult în România, pentru că vreau să arăt ce cred eu că trebuie să fie societatea de mâine, care sunt valorile importante, care sunt într-adevăr lucrurile care ne vor determina libertatea în anii care vin.
În aprilie, Libertatea dezvăluia că soprana Angela Gheorghiu a semnat un acord cu Securitatea. Anul trecut, aceasta îl acuza pe dirijorul Cristian Măcelaru că nu a vrut să o distribuie în Concert de Paris de Ziua Franței, deși inițial i-a spus acest lucru.
