Avertismentul Greenpeace privind centrala de la Zaporojie: „AIEA riscă să normalizeze ceea ce rămâne o criză nucleară periculoasă”

Avertismentul Greenpeace privind centrala de la Zaporojie: „AIEA riscă să normalizeze ceea ce rămâne o criză nucleară periculoasă”

Autoritățile internaționale sunt incapabile să monitorizeze în mod corespunzător siguranța la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa și ocupată de Rusia, atrage atenția Greenpeace într-un raport care va fi trimis joi guvernelor occidentale, relatează The Guardian.

Organziația pentru protecția mediului afirmă că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) are doar patru inspectori la centrala Zaporojie, prea puțini, și că există prea multe restricții privind accesul lor în zonă.

Astfel, Greepeace concluzionează că AIEA „nu este în măsură să îndeplinească cerințele mandatului său”, dar nu recunoaște public acest lucru și, mai notează organizația, nu sunt semnalate încălcările principiilor de securitate comise de Rusia.

„AIEA riscă să normalizeze ceea ce rămâne o criză nucleară periculoasă, fără precedent în istoria energiei nucleare, exagerând în același timp influența sa reală asupra evenimentelor de pe teren”, precizează Shaun Burnie și Jan Vande Putte, specialiști în domeniul nuclear la Greenpeace.

AIEA nu a comentat direct raportul Greenpeace, însă a precizat că a avut inspectori acolo începând din septembrie 2022, subliniind că, fără prezența lor, „lumea nu ar avea nicio sursă independentă de informații despre cea mai mare centrală nucleară din Europa”.

Constatările Greenpeace sunt completate de o evaluare militară din surse deschise, redactată de McKenzie Intelligence, furnizor de informații geospațiale.

Specialiștii spun că cele mai multe dintre trupele rusești și mijloacele lor de apărare de la centrală sunt probabil ascunse, iar inspectorii raportează dovezi că unele zone ale uzinei au fost minate, deși nu este clar în ce măsură.

Bazându-se pe imaginile din satelit, analiștii au declarat că există dovezi că forțele ruse au construit puncte de tragere pe acoperișul a patru dintre halele reactoarelor.

De asemenea, este posibil ca armata rusă „să se folosească de apropierea centralei nucleare ca de un scut” pentru a descuraja contraatacul ucrainean, mai precizează Burnie și Vande Putte, adăugând că acest lucru ar reprezenta o încălcare a principiilor de siguranță ale AIEA.

Anunțate de șeful AIEA, Rafael Grossi, la Consiliul de Securitate al ONU în luna mai, printre principii se numără acelea că „nu ar trebui să existe niciun fel de atac de la sau împotriva centralei” și că aceasta „nu ar trebui să fie folosită ca depozit sau bază pentru arme grele”.

Greenpeace afirmă că, după cinci luni de la acel moment, nu a existat „niciun raport semnificativ din partea directorului general al AIEA cu privire la respectarea sau nerespectarea principiilor de către forțele rusești sau ucrainene”.

AIEA a precizat într-un raport din luna septembrie că inspectorii săi au făcut verificări independente la centrala nucleară de la Zaporojie, dar unele zone ale acesteia, „cum ar fi acoperișurile clădirilor reactoarelor sau sălile turbinelor, au rămas inaccesibile pentru perioade lungi”.

Centrala nucleară a fost capturată de Rusia la începutul lunii martie 2022.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *