Băile Tușnad – obiective turistice. Ce boli se tratează la Băile Tușnad

Băile Tușnad – obiective turistice. Ce boli se tratează la Băile Tușnad

Băile Tușnad, locul denumit și Perla Transilvaniei este una dintre cele mai frumoase și vizitate stațiuni montane din județul Harghita. Stațiunea aflată în defileul Oltului, pe versantul vestic al masivului vulcanic Ciomad, atrage anual turiști din toate colțurile lumii datorită obiectivelor turistice deosebite și apelor termale renumite pentru beneficiile asupra organismului.

Vezi mai jos o serie de informații utile despre Băile Tușnad, dar și care sunt obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi când ajungi aici. Ce boli se tratează la Băile Tușnad.

Băile Tușnad – informații generale

Băile Tușnad a fost declarat oraș în anul 1968, iar în urma recensământului din anul 2002 a fost declarat cel mai mic oraș din România, cu doar 1709 de locuitori.

Băile Tușnad sunt situate în partea sudică a depresiunii Ciucului, la o altitudine de 650 de metri, între Munții Harghita și Bodoc. Este stațiunea unde Oltul este cursul de apă principal, iar Lacul Ciucaș este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de aici, amplasat chiar în mijlocul stațiunii, cu scop turistic.

Masivul Ciomad este una dintre cele mai tinere formațiuni vulcanice din Carpați. Poziția stațiunii în teritoriu îi asigură, în mod natural, un aer puternic ozonat, bogat în aerosoli și ioni negativi.

Tot în zonă întâlnim și mofeta, bioxid de carbon, care reprezintă emanațiile naturale de bioxid de carbon gaz uscat. Mofetele sunt legate de vulcanismul din zona Carpaților Răsăriteni și valorificate în cura balneară. Mofeta folosită la noi în țară, în scop terapeutic, este un fenomen unic în lume.

Aici, izvoarele Stănescu, Apor și Mikes, cu ape minerale carbogazoase, cloruro sodice, bicarbinatate, dar și mofetele și climatul subalpine sunt factorii naturali de cură din stațiunea montană Tușnad.

Activitatea balneară în Băile Tușnad se desfășoară încă din jumătatea secolului XIX. Prima bază de tratament de aici a fost realizată după proiectele lui Bela Kuklai, sub denumirea inițială de “Ștefania”, mai târziu s-a schimbat în “Sfânta Ana”, și s-a finalizat încă din anul 1890.

Cum ajungi la Băile Tușnad

Accesul către Băile Tușnad se poate face cu mașina din direcția București – Brașov, după Sfântul Gheorghe, loc de unde începe să se vadă Masivul Ciomad, acolo unde se află și singurul lac vulcanic din Europa Centrală și de Est.

Accesul către stațiune se face și din direcția Târgu Mureș – Miercurea Ciuc, pe drumul European E574. Poți să ajungi în Băile Tușnad și din direcția Târgu Secuiesc, pe drumul national 11B, din județul Covasna.

Cu trenul vei merge pe magistrala feroviară CF400 Brașov-Deda, în direcția Băile Tușnad. Trenurile de rang Regio opresc în comunele Tușnad, Sânsimion, Sântimbru și Sâncrăieni, iar în Băile Tușnad opresc trenurile Regio și Inter Regio.

Durata medie a transportului din principalele orașe poate fi: Brașov: 1,5 ore, București: 4 ore, Târgu Mureș 4,5 ore, Cluj-Napoca: 6,5 ore.

Către Băile Tușnad poți merge și cu avionul, iar principalele aeroporturi internaționale din zonă sunt:

Aeroport Transilvania Târgu Mureș (TGM) – Băile Tușnad: 189 km.
Aeroport Internațional Henri Coandă, Otopeni (OTP) – Băile Tușnad: 217 km.
Aeroport International Sibiu (SBZ) – Băile Tușnad: 222 km.

Ce boli se tratează la Băile Tușnad

Băile Tușnad este stațiunea turistică recunoscută pentru beneficiile multiple asupra sănătății. Aici se pot trata următoarele afecțiuni:

Afecțiuni cardiovasculare – tulburări circulatorii, hipertensiune arterială, stări după infarct miocardic;
Afecțiuni ale sistemului nervos – nevroză astenică, distonii neurovegetatice, sări de oboseală fizică și intelectuală;
Afecțiuni digestive – tulburări ale colonului, gastrite cornice, anterocolite, boli ale stomacului;
Afecțiuni edocrine – hipertiroidie ușoară, insuficiență suprarenală, boala Basedow.

Tipuri de proceduri realizate la Băile Tușnad

Băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;
Împachetări cu parafină, băi de palnte, masaj;
Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;
Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;

Compozitia resurselor minerale Băile Tușnad

Izvorul Stănescu: debit 405 l/h, T. 7°C; pH 6,2 natural carbogazoasă, bicarbonatată, sodică, calcică, magneziană, hipotonă;
Izvorul Apor: debit 7200 l/h, T. 7°C; pH 5,3; natural carbogazoasă, feruginoasă, clorurată, bicarbonată,
sodică, calcică, hipotonă;
Izvorul Mikes: debit liber; T. 14°C, pH 5,6, natural carbogazoasă, ușor feruginoasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, hipotonă.

Unde îți poți petrece vacanța în Băile Tușnad – cazare și băi termale

Wellness Tușnad

Este un complex situat în centrul stațiunii montane, care oferă turiștilor facilități diverse, în principal tratamente balneare. Complexul este situat lângă Lacul Ciucaș, și are o capacitate maximă de 200 de persoane găzduite. Printre facilități se numără: bazin cu apă termană, bazin cu elemente de hidromasaj, bazin de înot pentru copii, sauna finlandeză, cabină cu aburi, camera de sare, salon de masaj.

Ștrandul terman Băile Jigodin

Ștrandul se află în afara stațiunii, la câtiva kilometri, însă este recunoscut pentru calitățile terapeutice deosebite, deoarece apa este bogată în calciu, sodiu, bicarbonat. Este un loc destinat persoanelor care vor să facă cure interne pentru refacere, dar și celor care suferă de afecțiuni biliare sau afecțiuni la nivelul sistemului digestiv.

Hotel Tușnad de 2 stele

Este hotelul ce poartă și numele stațiunii, care are în componență peste 100 de camera ce pune la dispoziția turiștilor condiții favorabile și un centru de tratament.

Hotel O3zone de 4 stele

Unul dintre locurile de cazare din Băile Tușnad care pune la dispoziție zonă de spa & wellness, programe pentru kinetoterapie, fizioterapie, dar și tratamente balneare, cure interne și externe, inlusiv ștranduri termale.

Hotel Ciucaș de 3 stele

O unitate de cazare amplasată în centrul stațiunii baleare, care poartă numele celui mai important lac din zonă, și anume lacul Ciucaș. Aici se regăsește un bazin pentru hidrokinetoterapie, un bazin pentru copii, jacuzzi și o piscină semi olimpică.

Pensiunea Flora

Pensiunea Flora este situată în centrul orașului, în apropiere de Club Aventura Tușand. Dispune de o zonă de SPA, piscină exterioară încălzită, piscină termală, saună umedă și uscată, dar și sauna cu sare, cu infraroșu și sauna cromoterapie.

Pe lângă hotelurile cunoscute din staţiune, sunt și o serie de pensiuni și opțiuni de cazare pe malul Oltului. Cazarea cu mic dejun porneşte de la 120 de lei pe noapte la pensiunile de trei stele, şi poate ajunge la 250 de lei, în cazul hotelurilor de 4 stele.

Vedere din munți în Băile Tușnad
Poze Băile Tușnad
Lacul vulcanic Sfânta Ana
Obiective turistice în Băile Tușnad
Poze Băile Tușnad

Obiective turistice din Băile Tușnad

Lacul Sfânta Ana

Cel mai cunoscut obiectiv turistic al zonei este Lacul Sfânta Ana. Este singurul lac vulcanic din sud-estul Europei și se află la o altitudine de 950 metri deasupra nivelului mării. Lacul depinde în totalitate de precipitațiile din timpul anului, deoarece nu are un izvor sau altă sursă de apă.

Muzeul Apei Minerale

Muzeul Apei Minerale este o apariție inedita în centrul stațiunii, și este locul de unde vei afla de ce aici se regăsesc atât de multe izvoare de apă minerală, dar și istoricul exploatării lor și dezvoltarea terapiei cu apă minerală.

Muzeul Satului din Cozmeni

Muzeul Satului din Cozmeni reprezintă o expoziție de piese de mobilier, țesături și obiecte de artă decorativă colectate de la locuitorii din zonă, care se află într-o stare foarte bună și spun istoria locului de altădată.

Blevederea de pe Piatra Șoimilor

Pe malul drept al Oltului, deasupra stațiunii Băile Tușnad, se înalță stâncile care fac parte din rezervația natural Piatra Șoimilor. Accesul aici se face pe o potecă de drumeție marcată cu triunghi roșu, care pornește chiar de lângă terenul de fotbal al localității. De-a lungul potecii traversate a fost amenajat și un traseu tematic, care oferă mai multe informații despre fauna și flora regăsite aici.

Porți Secuiești Tușnad – Vrabia

În zona locuită de secui, vei putea descoperi o mulțime de monumente sculptate în lemn, decorate cu motive geometrice sau motive florale ori vegetale. Reprezentativ pentru zona Băile Tușnad este satul Vrabia cu 4 porți de patrimoniu ce au fost restaurate.

Lacul Ciucaș

Lacul Ciucaș se află la baza stațiunii și s-a format cu peste 130 de ani în urmă, la o altitudine de aproximativ 640 de metri, cu ajutorul apei care se varsă din râul Olt. Lacul este înconjurat de pădure, iar în apropierea sa este amenajat un ștrand cu un minunat peisaj natural.

Traseul montan Turnul Apor

Începe din centrul stațiunii, este marcat cu punct roșu și durează aproximativ 45 de minute tot parcursul său. La întoarcere, poți merge pe același marcaj, până la intersecția cu marcajul cruce roșie, care te va duce apoi la Situl Natura 2000 Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana.

Sărbatori folclorice Băile Tușnad

Festivalul Cântecului, dansului și portului popular din Balvanyos, anual în luna iunie;
Festivalul Folcloric de la cetatea Ica – Comuna Cernat, anual în iulie;
Alaiul mascat – Comuna Cernat, anual în luna decembrie.

Universitatea de vară “Tusvanyos”

Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad este cunoscută sub denumirea de “Tusványos”. Mai precis, este vorba despre abrevierea numelor contopite ale celor două localităţi în care s-a desfăşurat până acum manifestarea – iniţial la Bálványos, după care a fost mutată la Băile Tuşnad.

Deschiderea oficială a lucrărilor Universității de vară Tusvanyos din acest an, de la Băile Tușand, a avut loc miercuri, pe data de 19 iulie, în prezența preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, şi a lui Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei.

Motto-ul din acest an al Universității de Vară de la Băile Tușnad este “Timpul păcii”, organizatorii precizând că alegerea are legătură cu războiul desfășurat în vecinătate.

În cadrul lucrărilor Universităţii de Vară “Tusvanyos” se vor derula 500 de programe, în 30 de corturi, care au tematici diverse, de la teme economice şi politice, la cele cu caracter cultural, gastronomic sau sportiv.

Se vor aborda subiecte variate, cum ar fi alegerile de anul viitor din România, politica energetică, influenţa bisericii asupra comunităţii maghiare, precum şi teme legate de educaţie, autonomie sau situaţia cimitirului de la Valea Uzului.

La fel ca în ultimii ani, la Băile Tuşnad sunt aşteptaţi numeroşi oficiali de la Budapesta, precum şi personalităţi ale comunităţii maghiare din România. Printre participanţi se vor afla liderul UDMR, Kelemen Hunor, foştii miniştri Tanczos Barna şi Cseke Attila, dar şi primari şi preşedinţi de consilii judeţene aleşi pe listele Uniunii.

Ca în fiecare an, la Băile Tușnad va fi prezent și Viktor Orban, care își va ține tradiționalul discurs, sâmbătă, 22 iulie, pornind de la tema evenimentului “Timpul păcii”.

Alte curiozități despre Băile Tușnad

Cea mai înaltă parte a Munților Bodovului, învecinată cu Băile Tușnad, se numește Creasta Ciomad, respectiv Ciomadul Mare, 1294 metri.
Băile Tușnad mai sunt denumite și Perla Transilvaniei, una dintre cele mai frumoase așezări balneare din România.
În centrul stațiunii se află Biserica Ortodoxă, a cărei construcție a început încă din anul 1939, reluată în 1955, și terminată abia în anul 1978.
În centrul orașului, lângă lacul Ciucaș, se află parcul de aventură.
Mofeta, descoperită pe partea dreaptă a râului Olt în anul 1895 de câtre canonul Imets Fülöp Jákó din satul Tuşnad, aparţine culturii de băi a oraşului Băile Tuşnad.
La nord de gara din Băile Tuşnad, pe partea dreaptă a podul feroviar care trece peste Olt, sunt trei izvoare: Koncsag, Kosztándi şi Imets Lázár.
În comuna Tușnad (Vrabia, Tușnad Sat și Tușnadul Nou) și în orașul Băile Tușnad sunt 62 izvoare cunoscute.

Citește și: Cele mai bune destinații turistice în care să mergi cu copiii

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *