Bărbatul care a ținut ostatică o fetiţă de 5 ani, cu televiziunile o zi întreagă la poartă, a fost condamnat la închisoare şi apoi eliberat din arest de Judecătoria Buftea

Bărbatul care a ținut ostatică o fetiţă de 5 ani, cu televiziunile o zi întreagă la poartă, a fost condamnat la închisoare şi apoi eliberat din arest de Judecătoria Buftea

În mai anul trecut, o ţară întreagă a urmărit, cu sufletul la gură, operaţiunea de salvare a unui copil ținut ostatic în casă de propriul tată, la Chiajna. 28 de ore au durat negocierile în care au fost fost implicaţi şi poliţişti din Israel. Bărbatul a fost arestat, iar pe 28 decembrie, el a primit o condamnare de 2 ani şi 9 luni de închisoare. În aceeaşi zi,  a fost eliberat, sub control judiciar, pentru că „s-a aflat în arest preventiv o perioadă îndelungată de timp”, motivează judecătorul. Decizia instanţei nu e definitivă.

Pe 4 mai 2023, Marin Burtea, un bărbat de 42 de ani din comuna Chiajna (Ilfov), şi-a agresat soţia, apoi s-a baricadat în casă cu fetiţa de 5 ani şi a ameninţat că aruncă în aer locuinţa, dacă cineva încearcă să intre peste el. 

În casă erau trei butelii cu gaz, două dintre ele pline. Noaptea, într-o criză de nervi, bărbatul a deschis una din buteliile încărcate, cerând ca poliţiştii să plece imediat din curtea lui. Apoi a intrat live pe Facebook şi s-a filmat în timp ce îi spunea fetiţei că poliţia vrea să-i ducă pe amândoi „lângă tataie” (tatăl său, decedat – n.r.), iar ea îi răspundea „mi-e frică, tati, că lângă tataie sunt șobolani”.  

Operaţiunea de salvare a copilului a început pe 4 mai, la ora 13.35, şi a durat până a doua zi, la ora 17.20, când Burtea a ieşit din casă de bunăvoie, după intervenţia unui interlop din localitate care i-a adus o avocată, ca să discute cu el.

De ce a primit o pedeapsă orientată spre minim

Trimis în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal, Marin Burtea şi-a recunoscut vinovăţia la proces şi a beneficiat de reducerea cu treime a limitelor pedepsei. Infracţiunea de care e acuzat e pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Magistratul de la Judecătoria Buftea l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, apreciind că „o pedeapsă orientată spre minimul special va fi de natură a duce la realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei”, după cum, se precizează în motivarea deciziei.

La această pedeapsă a fost adăugată o treime din condamnarea mai veche, de 10 luni cu amânarea aplicării pedepsei, pe care Burtea a primit-o la începutul acestui an, pentru conducerea unui vehicul fără permis, iar în total, Burtea ar avea de executat 2 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare. 

Decizia judecătoriei nu e definitivă, iar părţile sau procurorii pot face apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. 

A rămas cu drepturile intacte

Instanţa a renunţat la aplicarea oricăror pedepse complementare, adică la interzicerea exercitării unor drepturi, motivând că „având în vedere nivelul de pregătire profesională a inculpatului (care e zilier şi are studii 10 clase – n.r.), nu se impune stabilirea pedepselor complementare și accesorii prevăzute de art. 66 lit. a și b C. pen. (dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică – n.r.)”

Dar printre pedepsele complementare e şi interzicerea exercitării drepturilor părintești sau a dreptului de a comunica cu victima.

Soţia lui Marin Burtea, cea care pe 4 mai a sunat la 112 pentru a reclama că a fost bătută de el, a anunţat, la proces, că nu mai doreşte ca acesta să-i plătească daune fetiţei.

Bărbatul va trebui să achite, în schimb, cheltuielile judiciare, care se ridică la 6.000 de lei.

De ce a fost eliberat din arest

Pe 28 decembrie, în ziua în care l-a condamnat la închisoare cu executare, magistratul de la Judecătoria Buftea a decis că Burtea nu mai trebuie să stea în arest preventiv şi a dispus „punerea de îndată în libertate a inculpatului”, sub control judiciar.

„Inculpatul s-a aflat în arest preventiv pe o perioadă îndelungată de timp (aproape 8 luni – n.r.), despre care nu s-ar putea susține că se află în limitele rezonabilității, în accepțiunea instanței europene a drepturilor omului”, explică judecătorul. 

Magistratul invocă jurisprudenţa CEDO, care subliniază necesitatea identificării unor măsuri alternative ce pot asigura la fel de eficient buna desfășurare a procesului penal, „printr-o restrângere minimală a libertății”, „în condițiile lipsei unor date certe că persoanele respective au încercat sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, că ar încerca să se sustragă de la judecată sau că ar pregăti comiterea altor infracțiuni”.

În acte, potrivit motivării deciziei de condamnare, Marin Burtea locuieşte la aceeaşi adresă  ca în ziua în care poliţia i-a încercuit casa. El are ca obligaţii impuse de instanţă să anunţe imediat dacă îşi schimbă locuința, să se prezinte la Poliţia din Chiajna, conform programului de supraveghere sau atunci când e chemat şi să nu părăsească România.

Filmul celor 28 de ore în care fetiţa a fost sechestrată

În motivarea deciziei Judecătoriei Buftea este descris şirul evenimentelor care au ţinut o ţară întreagă în tensiune. 

Totul a început joi, pe 4 mai 2023, în jurul prânzului, când Burtea s-a certat cu soţia lui. Ea spune că era băut, iar el susţine că i-a reproşat că fiul de 16 ani, pe care femeia îl avea dintr-o relaţie anterioară, consumă droguri. A început să o lovească şi a dat-o afară din casă. Fetiţa celor doi, de 5 ani, a rămas înăuntru, cu tatăl ei.

La ora 12.59, femeia a sunat pentru prima oară la 112, cerând ajutorul. Au urmat alte două apeluri, şi abia la ora 13.35 a sosit primul echipaj de poliţie.  

„Am deschis uşa”, a declarat Burtea, la proces. „Ploua, şi toți polițiștii, împreună cu soția, au intrat pe hol. Când a văzut-o, fetiţa a zis «mami, mami» și s-a dus la ea. Atunci, unul dintre poliţişti a întrebat-o cu cine vrea să rămână, ea a spus «cu mama», el a întins mâna, să o ia pe fată, şi a zis că îi dă custodia mamei, iar eu m-am aplecat, am luat copilul în brațe şi le-am zis «Fata nu pleacă din casa ei!».”

Poliţiştii care au fost la intervenţie spun însă că bărbatul i-a ţinut în curte, la o distanţă de câţiva metri de casă. Apoi a scos pe uşă un aprinzător de tip lampă de lipit cu butelie pe gaz şi le-a spus că, dacă nu pleacă, el dă foc la casă. 

„Amenința că, dacă încearcă cineva să intre, «mort o să ies împreună cu fata, mă duc la tataie la cimitir, cu picioarele înainte»”, a declarat şi soţia lui Burtea, în sala de judecată.

Ulterior, Burtea a încuiat ușa de la intrare și a fixat în dreptul ei un cuier metalic, ca să nu intre poliția peste el. 

Negociatori din IGPR, IPJ Ilfov şi SRI

Din acel moment, conform datelor din decizia Judecătoriei Buftea, poliţia s-a mobilizat, iar numărul forţelor implicate a crescut gradual. Iată derularea evenimentelor, pas cu pas:

Ora 13.45 La casa lui Burtea ajunge al doilea echipaj de la Poliţia din Chiajna, iar evenimentul este raportat superiorilor. După 20 de minute, în zonă apare al treilea echipaj, condus de adjunctul Poliției din Chiajna. 

Ora 14.15  Sosește adjunctul de la IPJ. Ilfov, împreună cu un echipaj de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Un sfert de oră mai târziu, vine şi o echipă de negociatori de la IGPR care încearcă să stabilească un dialog cu Burtea.

Ora 14.32 La fața locului sosește o autospecială de stingere incendii şi o ambulanță, iar accesul trecătorilor în zonă e blocat de trei echipaje de poliție, chemate să asigure perimetrul.

Ora 15.41 Apar o ambulanță SMURD şi, la scurt timp, un alt negociator, de la IPJ Ilfov, care începe şi el să dialogheze cu Burtea.

Ora 16.40 Vine un echipaj de luptători de intervenție Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS).

Ora 17.40 La casa lui Burtea din Chiajna descind negociatorii de la Brigada Antitero din SRI. Împreună cu ceilalți negociatori, încep şi ei să discute cu bărbatul care-şi ţinea fetiţa sechestrată. În ciuda forțelor mobilizate, acesta nu poate fi însă convins să renunţe.

Ora 19.12 Burtea le transmite poliţiştilor: „cu prima greșeală pe care o faceți, arunc casa în aer”.

Ora 3.05 Într-o criză de nervi, bărbatul deschide, pentru câteva secunde, o butelie cu gaz, pe holul casei. Poliţiştii notează că în raport că, la acea oră, Burtea era în continuare băut și consumase multă cafea solubilă.

Ce nu apare în motivarea instanţei 

Negociatorii i-au cerut mereu lui Burtea dovezi că fetiţa e teafără, iar bărbatul a pus-o să vorbească cu ei la telefon, pe speaker. La rându-i, el a vrut ca soția lui să-i transmită un mesaj vocal în care să-i promită că nu-i va lua copilul. Apoi, a cerut să vorbească cu naşa lui, care a fost adusă în curte şi a discutat cu el, printr-un geam închis al casei. 

În zonă se aflau, de ore bune, negociatorii poliţiei şi cei de la SRI. Dar conducerea IGPR a cerut ajutor extern, iar în Chiajna a ajuns şi o echipă de negociere a ostaticilor de la Poliția din Israel, scrie The Jerusalem Post.

În motivarea Judecătoriei Buftea nu se pomeneşte nimic despre prezenţa negociatorilor israelieni. Şi nici despre implicarea, în rezolvarea cazului, a unui interlop din Chiajna, care a mers cu o avocată în casa lui Burtea şi l-a convins pe acesta să se predea, după 28 de ore de negocieri sterile. 

Judecătorul notează doar că „evenimentul a luat sfârșit în momentul în care inculpatul a părăsit locuința, benevol”. Întrebat de ce nu a făcut asta de la început, Marin Burtea a declarat, la proces, că nu a eliberat-o pe fetiţă pentru că „a fost intimidat de poliție”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *