Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Nicolas Sarkozy, internat la psihiatrie, după ce s-a stabilit că nu are discernământ

Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Nicolas Sarkozy, internat la psihiatrie, după ce s-a stabilit că nu are discernământ

Un bărbat de 38 de ani, care a recunoscut că s-a aflat la originea ameninţărilor împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, făcute la finalul lunii septembrie, şi care nu avea discernământ în momentul faptelor, a fost internat la psihiatrie, a confirmat marţi Parchetul de la Paris, potrivit agenției AFP, preluată de Agerpres.

“Profilul său psihiatric l-a determinat pe expert să considere că discernământul lui era abolit la momentul faptelor şi starea lui era incompatibilă cu arestul. Prin urmare, el a fost internat la infirmeria psihiatrică a prefecturii poliţiei”, a precizat Parchetul parizian.

Potrivit unei surse judiciare, bărbatul a fost arestat pe 21 septembrie.

Cu zi înainte, Parchetul declanşase o anchetă pentru ameninţări repetate cu moartea împotriva lui preşedinte Nicolas Sarkozy şi a fiului său Jean, după o plângere depusă prin intermediul şefului echipei de pază a fostului președinte.

Mesajul de amenințare transmis surorii lui Sarkozy prin telefon

Plângerea denunţa un apel telefonic de ameninţare primit duminică, 17 septembrie, de sora lui Nicolas Sarkozy. Un necunoscut i-ar fi spus că “le doreşte moartea lui Nicolas şi Jean Sarkozy, cât mai curând posibil. Să moară”.

Parchetul nu a confirmat conţinutul ameninţărilor.

Fostul şef al statului francez (2007-2012), în vârstă de 68 de ani, denunţă în plan mai general o “hărţuire” la adresa sa, în timp ce două procese îl aşteaptă în Franţa: în noiembrie anul curent şi în 2025.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *