Bătrână de 80 de ani, omorâtă în bătaie de un nepot. Bărbatul n-a fost impresionat nici de vârsta, nici de suferința femeii

Bătrână de 80 de ani, omorâtă în bătaie de un nepot. Bărbatul n-a fost impresionat nici de vârsta, nici de suferința femeii

Bărbatul în vârstă de 31 de ani a bătut-o cu bestialitate pe sora bunicii sale, o femeie în vârstă de 80 de ani, aceasta murind în urma leziunilor suferite.

 

Ancheta a început după ce poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Poiana Mare au fost sesizaţi, vineri, de un bărbat de 47 de ani, din comuna Poiana Mare, că o femeie de 80 de ani, din localitate, ar fi fost agresată fizic de un membru al familiei. Poliţiştii au găsit-o pe femeie decedată, în locuinţă.

 

„Între leziunile de violenţă şi deces există legătură directă de cauzalitate. Din cercetările efectuate s-a stabilit că un tânăr de 31 de ani, din localitate, este bănuit de comiterea faptei, acesta locuind împreună cu victima (sora bunicii paterne)”, arată IPJ Dolj.

 

În baza probatoriului administrat, agresorul a fost arestat pentru omor și închis în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *