Băuturile energizante, INTERZISE la comercializare minorilor – Proiectul a fost adoptat de Senat

Băuturile energizante, INTERZISE la comercializare minorilor – Proiectul a fost adoptat de Senat

„Se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 1.000 de metri). Se interzice comercializarea produselor de acest gen în a căror componenţă ingredientele menţionate depăşesc limita maximă admisă conform legislaţiei în vigoare.

Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin structurile de specialitate, elaborează şi implementează programe de control oficial privind producerea, distribuirea şi/sau importul de băuturi energizante şi derivate ale acestora, în conformitate cu domeniile de competenţă”, potrivit unor propuneri însuşite la comisiile juridică şi pentru sănătate, iniţiate de PSD, PNL şi UDMR.

În cazul nerespectării acestor prevederi, agenţii economici riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revenind personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *