Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, eliberat din arest în Cipru. Vrea anularea mandatului european de arestare

Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, eliberat din arest în Cipru. Vrea anularea mandatului european de arestare

Magnatul israelian al mineritului Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani închisoare în România, a fost eliberat condiţionat după ce zilele trecute a fost reţinut în Cipru şi urmează să se prezinte din nou în faţa instanţei pe 14 septembrie, a declarat miercuri, 6 septembrie, un oficial al poliţiei cipriote, citat de Reuters, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, el va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România, invocând demersuri similare reușite, invocând vicii prezente în procesul din România.

Beny Steinmetz „salută decizia, deoarece rămâne încrezător că justiţia din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

„Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu concluzia la care Grecia, Italia şi Interpol au ajuns în trecut”, a adăugat el.

Steinmetz a fost eliberat pe cauţiune, cu efect imediat, până când se vor asigura că anularea mandatului european de arestare este valabilă.

Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat şi în alte ţări europene, în baza aceluiaşi mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.

Ministrul justiției, Alina Gorghiu, avertizase că extrădarea în România nu este certă și că acest lucru trebuie decis de instanțele din Cipru.

Acuzații din dosarul Ferma Băneasa

Pe 18 mai 2016, Remus Truică, prințul Paul al României, jurnalistul Dan Andronic şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Magnatul Benyamin Steinmetz a fost condamnat în decembrie 2020, în lipsă, la 5 ani de închisoare cu executare pentru constituire de grup infracţional organizat și a figurat pe site-ul Poliției Române pe lista persoanelor date în urmărire prin Interpol.

În același dosar, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de detenţie, iar Paul al României, la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *