Bombă la Craiova! A fost demis!

Rmag Breaking News

Bombă în cetatea Băniei. Bulgarul Ivailo Petev, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a fost demis miercuri dimineață de către patronul clubului, Mihai Rotaru, deși avea contract până în 2026. Cei doi au avut o întâlnire în cursul dimineții și au ajuns la un acord amiabil de despărțire. La următorul meci din campionat, din weekend, pe banca oltenilor se va afla ca interimar unul dintre secunzi,care a mai îndeplinit acest rol și în trecut, Dragoș Bon. Fosta glorie a Craiovei din anii 90 ai secolului trecut, Gică Craioveanu tocmai anticipase această mișcare, pentru că Mihai Rotaru era extrem de supărat pentru faptul că echipa a ratat obiectivul Cupei României și practic, după 0-2 la București, cu FCSB, nu mai poate emite pretenții la titlu. Există deja două nume pe lista posibililor înlocuitori, doi tehnicieni români, ambii demiși de la cluburile unde au activat. Este vorba despre Costel Gâlcă, fost ultima dată în prima ligă a Poloniei, la Radomiak Radom și care are câteva săptămâni bune de când a plecat și Mirel Rădoi, înlăturat la începutul săptămânii de la echipa Al Jazira din Emiratele Arabe Unite, după opt meciuri fără victorie.

Surprinzător, Pavel Badea, unul dintre jucătorii care au câștigat în 1991 ultimul titlu cu Universitatea Craiova, sub comanda lui Sorin Cârțu, nimeni altul decât actualul director al clubului, a șocat mai întâ declarând pentru GSP https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/pavel-badea-despre-decizia-lui-rotaru-de-a-l-da-afara-pe-ivaylo-petev-de-la-universitatea-craiova-nu-era-momentul-unei-schimbari-737830.htmlcă nu știa nimic despre plecarea lui Petev.

Vă rog să mă credeți, nu știam. Chiar vorbisem zilele trecute despre acest aspect și nu era luat în calcul. Chiar patronul a declarat că nu are intenția asta…

Să sperăm că decizia luată de management este de bun augur pentru ultimele șapte pe care le mai avem de disputat, având în vedere obiectivul de a participa în cupele europene.

Din punctul meu de vedere, nu era momentul unei schimbări! Ești în fază finală a unei competiții în care ai un obiectiv important (n.r. play-off-ul Superligii), ești în continuare în obiectiv, decizia luată poate prejudicia obiectivul principal.

Dar mai multe informații vă poate da cel care se ocupă de managementul echipei, de tot ceea ce se întâmplă în club, domnul Rotaru. El centrează, el driblează, el finalizează, este și președinte, și director sportiv, și patron. El are toate responsbilitățile și atribuțiilor funcțiilor de conducere din cadrul echipei ”

Ivailo Petev s-a aflat pe banca oltenilor timp de 155 de zile, perioadă în care afară de eliminarea din Cupa României a adunat 10 victorii, 5 egaluri și tot 5 înfrângeri.

 

The post Bombă la Craiova! A fost demis! appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *