Bombardamente în Egipt, în zona unor stațiuni turistice. Israelul a invocat o amenințarea din Marea Roșie

Bombardamente în Egipt, în zona unor stațiuni turistice. Israelul a invocat o amenințarea din Marea Roșie

Armata israeliană a subliniat o “amenințare aeriană” în regiunea Mării Roșii, fiind o posibilă referire la mișcarea rebelă houthi din Yemen, mişcare susținută de Iran, care este cunoscută pentru utilizarea dronelor, potrivit Reuters.

 

Purtătorul de cuvânt al armatei egiptene a precizat că o “dronă neidentificată” s-a prăbușit peste o clădire adiacentă unui spital, rănind șase persoane în Taba, la granița cu Israelul.

 

Ulterior, un alt proiectil a căzut lângă o centrală electrică într-o zonă deșertică din orașul Nuweiba, la aproximativ 70 km de graniță, au declarat pentru Reuters două surse de securitate egiptene.

 

Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru incident. Taba și Nuweiba, ambele situate în Peninsula Sinai, sunt staţiuni populare printre turiști.

 

Fără a revendica direct incidentele, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a sugerat că ar fi fost vorba de un accident în timpul intervenției elicopterelor de luptă israeliene împotriva unei “amenințări aeriene care a fost observată în regiunea Mării Roșii”.

“Din câte am înțeles, lovitura care a avut loc în Egipt își are originea în această amenințare”, a adăugat acesta într-un briefing televizat. 

SUA au declarat săptămâna trecută că o navă a sa de război din Marea Roșie a interceptat proiectile lansate de rebelii houthi posibil spre Israel.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *