Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, dați afară de la „Chefi la Cuțite”. Motivul invocat de Antena1

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, dați afară de la „Chefi la Cuțite”. Motivul invocat de Antena1

Antena 1 a anunțat că Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea nu vor mai face parte din juriul showului culinar „Chefi la Cuțite”.

Într-un comunicat, Antena1 anunță că se desparte de cei trei jurați, „după refuzul acestora de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”.

Potrivit postului de televiziune, foștii jurați au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023).

„Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. (…) Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală”, a declarat Mihai Ioniţă, CEO Antena Group.

Filmul rupturii între cei trei juraţi şi Antena 1

În același comunicat, Antena 1 prezintă și calendarul privind noul sezon pentru pentru emisiunea Chefi la cuțte. În martie, a fost comunica calendarul de producție, iar în perioada mai-septembrie au fost pregătirile de producție, inclusiv preselecții în mai multe orașe. „Toate aceste demersuri au implicat alocarea de resurse financiare și umane, peste 150 de oameni au muncit pentru pregătirea show-ului”, transmite Antena1.

În septembrie, potrivit Antena1, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea anunță „cu mai puțin de 30 de zile înainte de startul filmarilor, că nu mai pot participa la filmări invocând starea de oboseală”.

În luna octombrie, „jurații refuză calendarul de producție modificat, deși acesta a fost ajustat conform propunerii lor”, încheie Antena1.

„Am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată”, a transmis și Mona Segall, producătoarea emisiunii Chefi la cutițe.

Antena 1 anunţă că Chefi la Cuțite continuă cu noile staruri care vor fi anunțate în curând.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *