„Brancardierul morții”, cel mai periculos criminal în serie din România, a fost eliberat din închisoare. Grigore Bota a ucis 11 oameni

„Brancardierul morții”, cel mai periculos criminal în serie din România, a fost eliberat din închisoare. Grigore Bota a ucis 11 oameni

Gabriel Bota, considerat cel mai prolific criminal în serie din România postdecembristă, a fost eliberat din penitenciarul Baia Mare, după aproape 25 de ani petrecuți după gratii, relatează Observator News.

La poarta închisorii a fost așteptat de un prieten, însă cei doi nu au dat nicio declarație presei.

Deși a omorât 11 oameni, Bota a putut să iasă din pușcărie deoarece ân cursul anului trecut, atunci când a împlinit 65 de ani a depus la judecătorie o cerere prin care a cerut schimbarea condamnării pe viaţă în pedeapsă cu închisoarea pentru omor deosebit de grav. 

În luna decembrie 2023, judecătorii au acceptat cererea lui Bota şi au decis ca acesta să ispăşească o pepdeapsă de 25 de ani de închisoare pentru faptele comise. Acest termen s-a împlinit astăzi, 5 aprilie 2024. 

Grigore Bota a fost condamnat în anul 2000 pentru uciderea mai multor bărbați, persoane fără adăpost, între lunile aprilie și august din acel an. Deși au existat probe concludente, bărbatul a recunoscut doar trei dintre crime. Dovezile anchetatorilor, aduse în alte șapte cazuri, i-au convins pe judecători să-l condamne la închisoare pe viață.

Ulterior însă, decizia a fost modificată la 25 de ani de închisoare, iar acest lucru înseamnă că momentul eliberării se apropie, fapt care stârnește îngrijorare în Maramureș.

Grigore Bota a fost supranumit „Brancardierul Morții” sau „Ucigașul de boschetari” și este cel mai de temut criminal în serie din istoria postdecembristă a României. El ascundea trupurile victimelor în apropierea gării din Baia Mare sau pe malurile râului care traversează orașul.

Își ademenea victimele cu o sticlă de alcool, în schimbul unor favoruri sexuale. Unul dintre bărbați a reușit să scape și a alertat autoritățile, ceea ce a dus la prinderea lui.

După ce a fost arestat, Grigore Bota a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice la INML, așa cum a relatat Libertatea, iar în raport se precizează că el prezintă psihopatie antisocială, dar avea discernământ când a comis crimele.

De asemenea, raportul arată că Bota dovedeşte „şiretenie şi tendinţă spre negare, spre devalorizarea faptelor”, pe care „le minimalizează, de teamă să nu fie blamat de societate”. 

În timpul procesului în urma căruia a fost condamnat, Grigore Bota, care recunoscuse inițial trei dintre crime, a revenit asupra declaraţiilor şi a susţinut că ar fi fost ameninţat de anchetatori ca să spună că el este autorul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *