Bulgaria a acceptat ca avionul lui Serghei Lavrov să treacă prin spațiul său aerian ca să ajungă la o reuniune OSCE din Macedonia de Nord

Bulgaria a acceptat ca avionul lui Serghei Lavrov să treacă prin spațiul său aerian ca să ajungă la o reuniune OSCE din Macedonia de Nord

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a primit permisiunea autorităților de la Sofia ca avionul său să survoleze spațiul aerian bulgar pentru a participa, în Macedonia de Nord, la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează publicația ucraineană Ukrainska Pravda și AFP, citată de Agerpres.

„Autorizaţia de survol diplomatic este de natură temporară (…) şi se încadrează în excepții de la regimul de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva lui”, a transmis Ministerul bulgar de Externe, printr-un comunicat.

Și ambasadoarea rusă în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a anunțat că autoritățile de la Sofia și-au dat acceptul pentru trecerea avionului lui Lavrov prin spațiul aerian bulgar.

„Ministerul bulgar de Externe ne-a informat oficial că ministrul nostru are voie să zboare în spațiul aerian al țării”, a anunțat Mitrofanova, citată de agenția rusă de presă de stat TASS.

Ministerul bulgar nu a făcut precizări oficiale despre acest caz.

Guvernul din Macedonia de Nord a decis săptămâna trecută să permită avionului cu delegația rusă care participă la reuniunea OSCE să survoleze spațiul aerian al țării. În presă au apărut însă informații că ministra apărării Slavjanka Petrovska s-a opus deciziei, notează Ukrainska Pravda.

Delagația rusă la reuniunea OSCE este formată din 85 de persoane. Serghei Lavrov va fi însoțit de „medicul său, personalul tehnic, securitatea”, 17 diplomați, inclusiv purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, și 24 de jurnaliști.

La câteva zile după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, Bulgaria s-a numărat printre țările care și-au închis spațiul aerian pentru avioanele rusești. Ulterior, interdicția a fost extinsă la nivelul întregii Uniunii Europene.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *