Cabral, întâmplare neașteptată în Torino. „Stăm pe marginea șoselei, zgribuliți într-o ploaie rece” (FOTO)

Cabral, întâmplare neașteptată în Torino. „Stăm pe marginea șoselei, zgribuliți într-o ploaie rece” (FOTO)

Cabral a trecut printr-o întâmplare neașteptată în vacanță, în Torino, acesta povestind tot pe pagina sa de Facebook.

 

Ce a pățit Cabral în Torino

 

Mai exact, acesta a povestit că voia să ajungă la trenul care ducea la aeroport cu un autobuz, însă taxiuri nu erau, așa că a fost nevoit să stea în ploaie până s-a ivit o soluție.

„Torino. Stăm pe marginea șoselei, zgribuliți într-o ploaie rece, cu telefoanele în mâini, încercând să înțelegem de unde naiba să luăm autobuzul care să ne ducă la trenul care ne duce la trenul pentru aeroport.

Taxi… zero, nema, niente.

Un autobuz care tocmai trecea pe lângă noi frânează violent, deschide ușa din față și claxonează”, a scris el pe rețeaua de socializare.

Astfel că, vedeta s-a dus la șofer pentru a-l întreba cum poate ajunge la tren, însă, mare i-a fost surpriza când a aflat că conducătorul autobuzului este român.

„Zic „Hai să-l întreb pe omul ăsta, poate ne luminează puțin mințile…”.

Mă duc fuga la ușă și când să întreb „Signore, dobbiamo andare…” el zice:

– Tu ești Cabral?!

Râdem, îi explicăm care e baiul, ne suie în autobuz și spune:

– Eu am terminat tura, mă retrag. O să vă duc fix la gară, la trenul care vă duce direct la aeroport”, a completat Cabral.

 

„Da-i-ar sănătate și fericire, că și-a făcut pomană cu trei jumuliți”

 

„Și așa a făcut, da-i-ar sănătate și fericire, că și-a făcut pomană cu trei jumuliți!

Când îl vedeți, să știți ca e om bun!”, a conchis bărbatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *