Motto: „Intoleranța stă la baza răului. Nu intoleranța care rezultă din orice amenințare sau pericol. Ci intoleranța unei alte ființe care îndrăznește să existe. Intoleranță fără motiv. Este atât de adâncă în noi, pentru că fiecare ființă umană își dorește în secret întregul univers pentru sine. Singura noastră cale de ieșire este să învățăm compasiunea fără motiv. Să ne îngrijim unul de celălalt simplu pentru că acel „celălalt” există”.
(Menachem Mendel Schneerson – rabin, lider al comunității Chabad Liubavitch; n. 1902 – d. 1994)
Despre conflictul israeliano-palestinian s-a scris și se va scrie în continuare, în mod special după atacurile din 7 octombrie 2023 și războiul aflat în plină desfășurare.
Opiniile prezentate în media sunt în general pro-palestiniene, în comentarii, Israelul fiind acuzat de genocid împotriva poporului palestinian, ocupație, atacarea civililor, etc. Empatia față de palestinieni este afirmată în plină stradă în marile orașe din Europa și Statele Unite. Comentariile din media abundă în acuzații și conjecturi, fie de o parte, fie de cealaltă și lipsesc elementele care ar putea conduce la o mai bună înțelegere a rădăcinii conflictului și implicit a ceea se se întâmplă sub ochii noștri.
Israelul are un guvern de extremă dreaptă, condus de premierul Benjamin Netanyahu, care a revenit după o pauză de un an și jumătate în fruntea guvernului, ca urmare a alegerilor din 1 noiembrie 2022, a cincea serie de alegeri parlamentare în doar trei ani, actualul mandat fiinnd al șaselea mandat pentru Netanyahu ca prim-ministru. Compromisurile făcute de premierul Netanyahu pentru asigurarea unei coaliții care include, pe lîngă partidul Likud, partidele religioase ortodoxe și partidele religioase de ultradreapta au condus la polarizarea societății israeliene iar conflictul în desfășurare pune presiune pe existența “căminului evreiesc” al celui de-al treilea templu– statul Israel.
Evreii, indiferent de fervența lor religioasă, au considerat întodeauna că au un act de proprietate asupra țării Canaanului – teritoriu care astăzi include granițele statului Israel, Fâșia Gaza, Teritoriul din Vest (West Bank), o parte a Egiptului modern și a Iordaniei moderne. Acest „act de proprietate” derivă pentru ei din însuși Vechiul Testament – parte a Bibliei Creștine. Titularul dreptului asupra teritoriului Canaan este Dumnezeu care l-a dat poporului evreu în cadrul legământului. Canaaiții introduseseră zeii Baal și Astrateea și ocupaseră acest teritoriu fără un drept legitim. Teritoriul ocupat trebuia restituit titularului de drept, Dumnezeu. Avraham a preluat darul lui Dumnezeu formal și simbolic, iar posesia efectivă a fost realizată de Moise, condusă militar de Ioșua și finalizată cu constituirea primului regat sub Șaul, stabilirea capitalei la Ierusalim sub regele David și constituirea primului templu în timpul domniei regelui Solomon. Deși de-a lungul timpului acest teritoriu a avut mai mulți ocupanți, poporul evreu consideră că are calitatea de titular prin voința divină, orice ocupație fiind arbitrară și temporară până la revenirea stării de drept – unirea voinței lui Dumnezeu cu cea a poporului evreu.
Acest drept istoric este revendicat de coaliția lui Netanyahu și, în ciuda faptului că poate fi considerat un drept legitim, este în totală defazare de realitatea vremurilor de azi. Dreptul istoric trebuie transpus și ajustat de realitate.
Deși animați de etosul biblic, coaliția lui Netanyahu a încercat, fără succes până acum, prin așa-numitul proiect de lege de „rezonabilitate” să limiteze puterea judiciară, principiul separării puterilor în stat datând din statul antic al evreilor din timpul lui Moise. Prin acest proiect se urmărește eliminarea puterii Curții Supreme (și a instanțelor inferioare) de a anula deciziile guvernamentale considerate „extrem de nerezonabile”.
Pentru israelienii care au protestat în stradă față de această decizie, inițiativa guvernului a provocat o profundă îngrijorare și spaima că reformele vor submina grav democrația țării prin slăbirea sistemului judiciar, singurul instrument pentru a menține în frâu utilizarea puterilor de către guvern. Prin această lege, guvernul dorește să slăbească puterea Curții Supreme de a revizui sau de a elimina legi, permițând unei majorități simple din Knesset (parlamentul israelian) să anuleze astfel de decizii, să aibă un cuvânt decisiv cu privire la numirea fiecărui judecător, inclusiv la Curtea Supremă și eliminarea cerinței ca miniștrii să se supună sfaturilor consilierilor lor juridici, îndrumați de procurorul general, cerință pe care în prezent ei trebuie să o îndeplinească prin lege. Pentru foarte mulți israelieni pentru care votul politic este dictat de îndrumătorii religioși, tentativa guvernului Netanyahu cu acest proiect de lege de „rezonabilitate” este absolut firească în demersul guvernului de a-și consolida puterea și conflictul între cele două tabere “pro” și “contra” nu de puține ori amenința să devină un război civil. Pe acest fundal, atacurile din 7 octombrie pe lângă starea de șoc pe care au provocat-o au declanșat printre israelieni și acea stare de solidaritate umanitară în fața pericolului, o parte a populatiei ràmanand captivă ideii de “pro” și “contra” guvernului Netanyahu. Neincrederea in capacitatea guvernului de a gestiona acest război, criza ostaticilor și breșa de securitate dovedită în atacurile din 7 octombrie 2023 au contribuit și mai mult la scăderea încrederii populației în supraviețuirea statului. Apariția unor noi amenințări venite din partea Mișcării Hezbollah și a Mișcării houthi, instrumentate de Iran, sporește anxietatea. Așa cum spunea Iacob Itzack Niemirower, rabin, lider al comunitătății evreiești din România în perioada interbelică “caracterul religios al neamului nostru care formează gloria lui Israel, a împiedicat recunoașterea legii cauzalității în mersul istoriei”.
Pe de altà parte negocierile cu teroriștii Hamas care încă dețin 134 de ostatici, deși contrară politicii generale a statutului Israel, nu a adus rezultatele scontate, fapt care susține opinia premierului Netanyahu, suporter al unui război total, considerat un război pentru supraviețuire. Pentru unii, în contextul unei stat slăbit, măcinat de probleme interne, dependent de ajutorul de război al Statelor Unite, calea exodului pare a fi viitorul. Evreii au experiența exodului și a revenirii. Pentru alții, reînvierea vitejilor zeloți care au preferat să lupte până la ultimul, refuzând negocierea cu romanii în incercarea de apăra cel de-al Doilea Templu, ocupat într-un final de romani – căderea celui de-al Doilea Templu (68 CE – 70 CE) este unica soluție. Divizat în permanență de această ambivalență, va supraviețui statul Israel? Va rezista oare cel de-al Treilea Templu?
Și pentru populația palestiniană situația este la fel de complexă și complicată. Copleșită de empatia internațională, aceastà populație este ca fata săracă care se lasă sedusă de băieții răi: se trezește în stradă, in timp ce frații mai mari încearcă să o ajute dar în același timp să o țină la distanță. Din 1974, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a conferit Organizației de Liberare a Palestinei – OLP (înființată în 1964) statutul de observator în cadrul Adunării și al conferințelor ONU, eveniment precedat de Războiul din Orientul Mijlociu din octombrie 1973 și de Conferința șefilor de state arabe desfășurată la Rabat în octombrie 1974, când s-a adoptat o rezoluție prin care OLP era recunoscut ca reprezentant legitim al poporului palestinian. În 29 noiembrie 2012 Palestina a primit statutul de stat observator ne-membru în cadrul Organizației Națiunilor Unite. După acordurile de la Oslo din 1993-1995, a fost înființată Autoritatea Palestiniană pentru teritorii care a marcat începutul marginalizării OLP, deoarece Autoritatea Palestiniană a devenit principala instituție politică palestiniană. Doar Yaser Arafat a reușit să dețină funcțiile de președinte al OLP, președinte Fatah – fracțiunea dominantă din cadrul OLP, precum și președinte al Autorității Naționale Palestiniene, prevenind divizarea populației și a aspirațiilor palestinine. Apăsați de sărăcie și fermecați de viitorul de aur promis de Organizația teroristă Hamas, populația palestiniană a sprijinit preluarea controlului de către Hamas în Fâșia Gaza. Autoritatea Palestiniană încă deține controlul în Teritoriul de Vest (West Bank). Palestinienii au și ei parte de divizarea lor. De la preluarea de către Hamas a controlului în Fâșia Gaza, viitorul de aur nu s-a lăsat apărut, mai mult “băieții răi” prin instalarea unui regim de constrângere și amenințări au dobândit și mai mulți susținători și expertiza tehnică a unui văr îndepărtat – Iranul. Așa au fost posibile atacurile din 7 octombrie 2023, care au dat o lovitură de imagine invincibilității israeliene, rezultat pentru care acum plătește aceeași populație palestiniană. Acesta este rezultatul unor opțiuni proprii, indiferent de împrejurările care au stat la baza luării acestor decizii. Ce se va întâmpla cu a populația palestianină din Fașia Gaza este greu de imaginat. Statele arabe care afișează o preocupare majoră față de această criză sunt deja exasperate de lipsa unei uniuni în cadrul populației palestiniene dincolo de aspectul umanitar, nu au soluții concrete și nemărturisit sunt partizanele unui război total care din perspectiva subiectivă a fiecăruia va instaura noua ordine în zonă.
Hannah Mangold
sursa foto Instagram Benjamin Netanyahu
The post Căderea celui de-al treilea templu appeared first on Cotidianul RO.
