Câine mușcat de stăpân, la Cezieni, în Olt. Bărbatul este cercetat penal pentru „rănirea cu intenție a animalelor”

Scene revoltătoare în comuna Cezieni din județul Olt. Un bărbat de 34 de ani s-a filmat în timp ce își mușca unul dintre câini, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare, relatează Olt TV.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat și au desfășurat mai multe controale la locuința bărbatului.

Au fost găsiți 8 câini într-o stare precară de sănătate, cu mai multe afecțiuni dermatologice. Animalele au fost ridicate, sâmbătă, 28 octombrie, și predate unei Asociații pentru Protecția Animalelor, din Dolj.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că proprietarul „ar fi exercitat acte de violență asupra unui exemplar canin”, transmite IPJ Olt.

Bărbatul este cercetat penal „pentru săvârșirea infracțiunii de rănire cu intentie a animalelor”.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *