Cazul bătrânilor chinuiți în azilele din Voluntari ne îndeamnă să reflectăm la o întrebare: care e sursa noastră de cruzime și care ne-o fi limita? Tratamentul aplicat bătrânilor a fost posibil pentru că am abandonat o jumătate din popor.
Scandalul azilelor groazei din Ilfov a început cu o investigație jurnalistică realizată de Centrul de Investigații Media și Buletin de București și publicată în aceeași zi de februarie 2023 în Libertatea. Importante au fost sesizările Centrului de Resurse Juridice și apoi a urmat la jumătate de an intervenția DIICOT. Toată povestea ne face din nou să ne întrebăm care ne sunt limitele cruzimii. Și, mai ales, cum de-am ajuns la un astfel de nivel de sadism? Voi încerca și eu niște răspunsuri.
Îngrijirea publică a bătrânilor a devenit nu afacere, ci rapt
Am subcontractat drepturile omului. Am crezut că putem evita ororile caselor de copii și de bătrâni din anii ’80, descoperite după Revoluție, făcând altfel sistemul, privatizându-l, oengizându-l etc. Și l-am făcut poate și mai crud.
Celebrele imagini de după revoluție, cu adevărate lagăre de tortură pentru copii bolnavi, au fost înlocuite, după 30 de ani, cu imagini îngrozitoare, generate nu de indiferență, ci de profit.
Statul dă niște bani pentru îngrijirea bătrânilor, foarte puțini. Niște privați se bat pentru acei bani și încep să tot dea tunuri. Antreprenoarea – care dădea aceste tunuri, cu diverse firme pe care le închidea, ca să scape de datorii, și apoi deschidea altele – nu a fost împiedicată de instituțiile statului să înceapă această sarabandă crudă: să tot stoarcă niște vârstnici de resurse.
Mai mult, au venit noi „investitori”, și mai cruzi, care într-o sarabandă a morții și bolii reușeau să-și scoată bani de petreceri și trai bun.
Camarila din Voluntari
Ministrul Predoiu iese și spune că s-au adunat probe timp de „ani buni”. Cât timp trebuie să strângi probe și câți oameni trebuie să moară ca să și prinzi pe cineva? Din anchete reiese că toate controalele se făceau „anunțat”, adică instituțiile statului funcționau ca o rețea de protecție.
De aceea a și fost o ușurare când au scos un ONG incomod (CRJ) din situația de a avea dreptul să inspecteze inopinat.
Evident, acest stil oribil de a face bani avea sprijin politic, fie că e vorba de camarilele Voluntarilor, și aici degeaba urlă și Firea și Pandele, lucrurile s-au întâmplat acolo, imposibil să nu știi ceva. Dar sprijinul e evident la nivel mai mic, funcționărime, controale de ochii lumii etc.
Austeritatea produce ce vedem acum
De ce se întâmplă asta? Ajung întrebări precum „nu avem suflet?”. Sau, precum purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, e suficient să denunțăm fariseismul clanurilor abonate la iconițe și icoane, dar cu inimi de fier când e vorba de alimentat antreprenori loiali? Nu, nu e suficient.
Așa cum insuficient e să repetăm greșeala cu politizarea extremă a unor deficiențe profunde de sistem. În cazul Colectiv, am avut un Piedone achitat după ani de urlete și incriminări la adresa „politicului”, când politicul poate fi sancționat prin vot, nu prin nervi. Și în cazul Colectiv, și aici, avem de-a face cu afaceri care calcă oameni în picioare. Și trebuie pornit de la afacerist, nu de la abstracțiuni precum morala politicienilor.
Și mai trebuie pornit de la austeritate. Și lagărele comuniste ale copiilor din anii ’90, și lagărele capitaliste de acum sunt rezultatul unor decenii de austeritate, de tăieri în zona socială. Statul s-a spălat pe mâini cu „delegări”, vă dăm niște bani, dup-aia vedeți voi cum o rezolvați.
Fonduri insuficiente înseamnă să mimezi îngrijirea și așa apar monștri
Păi, cum s-o rezolvăm? Să ai grijă de bătrâni cu boli grave este o muncă infernal de grea, hipercalificată, care ar trebui să fie și bine plătită.
Pe banii dați de statul român nu se bagă decât animale precum cei din dosar, care au sufletul să le dea lături de mâncare semenilor. Cu astfel de fonduri, practic selectezi cele mai oribile exemplare dintre noi și-i pui să aibă grijă pe cei mai vulnerabili dintre noi.
Că doar am avut centre de îngrijire a copiilor care erau furnizoare pentru rețele de prostituție. Am mai avut și cazuri de catering cu mâncare stricată pentru școlari și câte și mai câte. Așa se întâmplă când tot ce e fundamental e lăsat pe piața liberă. Neoliberalism pur și dur, dublat de austeritate.
Și uite așa ne-am mărit PIB-ul pe cap de locuitor de nu știu câte ori în ultimii 20 de ani, dar pentru unii acest PIB mare și frumos este și fatal.
Ca să nu devenim neoameni
Populația îmbătrânește. Mulți vârstnici nu mai au familie. Mulți au familia în străinătate. Mulți au copiii la muncă, poate chiar la îngrijit alți bătrâni în Vest, că doar și acolo s-au schimbat responsabilitățile: se dau bani familiilor, să aibă ele grijă de propriii bătrâni, iar aceștia angajează estici la salarii foarte mici și reușesc să le ofere ceva mai multă demnitate alor lor (Italia și Spania).
Austeritatea a născut monștri. De aceea, până nu realizăm că trebuie să punem mai mulți bani la comun ca să nu devenim neoameni complet, restul discuțiilor sunt doar filozofări sterile.
Controalele trebuie făcute la sânge, da, dar când controlezi sărăcia lucie, rezultatele vor fi doar că ăia cinstiți vor închide, iar ăia necinstiți vor face lucruri oribile ca să reziste.
Sadismul nu are etnie
Nu aș româniza cruzimea. Mă uit în Europa și strâng multe astfel cazuri de cruzime de peste tot. Problema e când „naturalizezi” oribilul, când ridici din umeri și spui că-s misterioase căile Domnului.
Problema e când te faci că nu vezi, așa cum ne prefacem că nu vedem miile de morți din Mediterană sau sutele de mii de semisclavi care muncesc în Vest. Zici că e o cruzime „naturală”, „lupta pentru supraviețuire”. Nici cazul azilului nu a fost văzut până nu a căpătat o nuanță anticorupt-politică. DIICOT a intervenit, s-au descoperit și legăturile familiei Pandele și gata, abia atunci a devenit un subiect pentru bruma de societate civilă de la noi.
În prag de alegeri, e ușor să pui totul pe politic, să observi iar mafiile PSD și PNL din Ilfov în competiție, dar să nu vezi bârna din ochiul nostru: o țară plină de evazionism, unde banii rămași pentru cei slabi, copii, bătrâni, bolnavi, sunt atât de puțini încât avem practic un reality show al foamei.
Damnații colaborează ca să supraviețuiască
Antropologul Florin Poenaru amintea de o realitate tulburătoare observată cândva de Primo Levi: „În Cei aleși și cei damnați, Primo Levi a făcut binecunoscuta observație că, pe măsură ce oprimarea este mai mare, cu atât este mai răspândită printre oprimați disponibilitatea de a colabora cu puterea. De a dovedi fidelitatea față de aceasta în diferite moduri și cu diferite motivări.
Ce au ei în comun este voința de a-și păstra privilegiul (oricât de mic) în raport cu cei lipsiți complet de acesta. În «zona cenușie» în care trăiesc acești oameni și despre care scrie Levi e și societatea românească de azi”.
Opresiunea e economică acum. Unul pune mâna pe o sursă de bani și pune o armată de precari să-i facă treburile murdare. Cei slabi îi pândesc pe cei și mai slabi. Tragedia apare când asta nu mai e o excepție, ci regula.
Pentru că a ajuns regulă să vezi atâția copii fără sprijin abuzați în fel și chip, e regulă să acuzi victimele violului, e regulă să arunci oameni cu probleme grave psihiatrice în stradă, e regulă să batjocorești bătrâni.
Vorba aia, s-au făcut bani din măști neconforme pe timpul unei molime. Și, vorba, aia, nu avem regimente de servicii, „speciali”, procurori și judecători plătiți ca bancherii, foarte greu se lasă sensibilizați de astfel de probleme, și, cam de multe ori, doar în prag de alegeri.
Am băgat jumătate de popor sub preș
O văd pe Firea că se agită, că ea nu e implicată. Pe datele de acum, nu e implicată direct, oftica ei cea mare e când vede ce frumos a rămas Ciolacu fără principalul competitor care putea emite pretenții în partid. Cum a ajuns Ciolacu premier, cum încep să-i dispară competitorii din partid, se pare că se petrec miracole în PSD. Să nu ne lăsăm iar trași în schema deja pierzătoare a anticorupției care selectează candidații chiar înainte de a candida.
De unde deci atâta cruzime? De la ascuns tot ce nu e fotogenic. Am băgat jumătate de popor sub preș. Din când în când se mai aud gemetele unora. Dar vin unii cu ranga, plătiți de stat, și-i liniștesc.
Soluții? Sigur că există, și rapide, și pe termen mediu. Condamnări clare cu dovezi clare. Eliminarea unor politicieni dovediți că au fost complici măcar prin tăcere, dar eliminare prin vot, nu prin dosare subțiri. Apoi, cum e posibil de zeci de ani să tot permiți firmelor care angajează la negru să câștige licitații să ia bani publici?
Cum e posibil să tot falimentezi firme cu datorii la ANAF și apoi să vii curățel cu altă firmă să începi o nouă țeapă antreprenorială? Toate astea pot fi stopate imediat.
Controalele pot fi făcute și serios, există și azile ok în România. Trebuie pus la punct un mecanism de control, dar și de scoatere a vârstnicilor de pe acesată „piață a morții”, cu tot felul de afaceriști care îți taie din margarină ca să-și ia ultimul model de Porsche.
Însă dincolo de toate, trebuie să ne întrebăm cât din indiferența noastră crudă suntem dispuși să acceptăm. Dacă nu mai putem, atunci trebuie să strângem bani pentru îngrijirea vârstnicilor, să ajutăm serios familiile care au bolnavi în grijă. Dacă nu facem ceva, atunci vom vedea totul ca o mistică a „anormalului”, vom vedea „oamenii diavolului”, dar nu vom vedea ce anume ne face din ce în ce mai cruzi – faptul că nu mai facem nimic ca să trăim în comun, nu mai știm să alcătuim ceea ce se chema cândva societate.
