Cămin fantomă. Bătrâni cazați fictiv într-un centru de spiritism și tatuaje din Baia Mare – Acuzații grave

Cămin fantomă. Bătrâni cazați fictiv într-un centru de spiritism și tatuaje din Baia Mare – Acuzații grave

12 persoane vârstnice erau găzduite fictiv într-un imobil aflat pe o stradă de la marginea municipiului Baia Mare. În acte, centrul ilegal avea trecute activități de astrologie și spiritism, servicii de escortă, matrimoniale, servicii de tatuaj și piercing și alte activități care nu vizează deloc îngrijirea bătrânilor.Contractele de cazare erau încheiate fictiv în regim hotelier, iar bătrânii nici măcar nu erau înregistrați.

Mai mult, bătrânii ar fi fost și abuzați, susțin localnicii.

“Nu are grijă deloc de bătrâni. Am avut și eu o vecină a mea, de acolo, la ea. A spus că o doare în partea stânga, că o doare splina. Au zis că nu are nimic. I-au dat somnifere și a doua zi a murit”, povestește un localnic.

În Maramureș au fost verificate în total 8 centre și doar acesta a fost închis.

“Spre surprinderea noastra, doua dintre ele nu detineau documente de inregistrare sanitar-veterinaar si pentru siguranta  alimentara”, a declarat Sirtonius Sima, purtător de cuvânt al DSVSA Maramureș. 

“La unu dintre ei a fost descoperite abateri mai grave si, bineinteles, au fost luate masurile legale. Aceste persoane sa fie relocate sau sprijinite sa se intoarca la domiciliu sau la apartinatori”, a aratat Rudolf Stauder, prefectul judetului Mures.

Căminul a fost închis și au fost date amenzi de 20.000 de lei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru 3 infracțiuni și continuă cercetările. 

Reamintim că marți, 4 iulie, 31 de percheziţii au fost făcute în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş. Astfel au ieșit la iveală neregulile grave petrecute în cămine ale groazei.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

O zi mai târziu, respectiv pe 5 iulie, procurorii au anunţat că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoane vulnerabile.

Citește și Detalii șocante din lagărele morții – Bătrânii erau drogați și stropiți cu insecticid. Căminele erau pline de ploșnițe și păduchi

Pe aceeași temă: Stenograme tulburătoare din dosarul căminelor groazei – Tratamente INUMANE pentru bătrânii din azile, torturați până la deces

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *